Un elev din doi a picat examenul de bacalaureat

Data: 09 Iulie 2012

Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an este de 43,04%, faţă de 44,47% cât a fost anul trecut, informează Ministerul Educaţiei.

Faptul că rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta sunt aproape similare cu cele din 2011 reprezintă o dovadă că nu au fost luate toate măsurile pentru remedierea situaţiei de anul trecut, a declarat ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu. "Vom cere ca la nivelul fiecărei şcoli să avem măsuri concrete cu termene şi responsabilităţi pentru a rezolva această situaţie", a precizat ministrul educaţiei. Ecaterina Andronescu a menţionat că, până în prezent, doar 30 de judeţe au raportat rezultatele complete, iar "ca medie, rezultatele sunt comparabile cu cele de anul trecut". "Sunt câteva judeţe care au crescut peste ceea ce am avut anul trecut şi sunt judeţe care au scăzut faţă de ceea ce a fost anul trecut. Iaşi a crescut cu 14%, Gorj a crescut cu 11%, Alba şi Argeş cu 10%. În limita a cinci procente au crescut Galaţi, Giurgiu, Tulcea şi Vrancea. De asemenea, sunt judeţe care au scăzut semnificativ: Harghita - 34%, Botoşani - 17%, Sălaj - 16%, Constanţa - 12 procente, Covasna - 12 procente, Ilfov - 10 procente", a precizat ministrul educaţiei. Tot cu până la 5 procente a scăzut rata de promovabilitate şi în judeţele Satu Mare, Călăraşi, Sibiu, Buzău şi Bacău. Explicaţia eşecului: subiectele inadecvate Întrebată care ar fi cauza rezultatelor slabe de la bacalaureatul de anul acesta, Ecaterina Andronescu a afirmat că nu ar pune pe primul plan existenţa camerelor de supraveghere, ci inadecvarea subiectelor la ceea ce s-a învăţat pe parcursul liceului. "La matematică, subiectele gândite pentru liceele tehnologice au fost de un grad de dificultate mai mare decât subiectele de la liceele de matematică-informatică, în condiţiile în care în aceste licee orele de matematică sunt mai puţine", a explicat Ecaterina Andronescu.