„Un ghiozdan pentru un zâmbet” la Arad
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, împreună cu Sectorul social‑filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, demarează campania de strângere de rechizite „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care comunitatea arădeană este invitată să sprijine copiii din familii vulnerabile la începutul noului an școlar, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
Campania se va desfășura, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în perioada 23 august - 6 septembrie, iar obiectivul propus este pregătirea a 100 de ghiozdane pentru 100 de copii. Cei care doresc să se alăture acestei inițiative pot aduce la Catedrala Arhiepiscopală ghiozdane noi sau în stare foarte bună, caiete, penare, pixuri, stilouri, creioane, creioane colorate, carioci, acuarele, blocuri de desen, rigle, radiere, ascuțitori, lipici și alte rechizite necesare unui elev. Totodată, cei care doresc se pot implica prin inițiativa „Adoptă un ghiozdan”, pregătind un ghiozdan complet echipat pentru un copil.
„Începutul școlii ar trebui să fie o bucurie pentru fiecare copil. Ne‑am propus să pregătim 100 de ghiozdane, dar, dincolo de această cifră, ne dorim să transmitem un lucru simplu: nici un gest de bine nu este prea mic. Un caiet, un penar sau un ghiozdan pot însemna pentru un copil mai mult decât ne imaginăm. Înseamnă și bucuria de a ști că cineva s‑a gândit la el. Lumea va avea mereu nevoie de oameni care fac bine. Iar dacă, peste ani, copilul pe care îl ajutăm astăzi își va aminti de acest gest și va întinde, la rândul lui, o mână unui alt copil, atunci binele făcut astăzi nu se va opri aici, ci va merge mai departe”, a transmis pr. Bogdan Noghiu, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale și consilier eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.
Rechizitele pot fi aduse zilnic, în perioada 23 august - 6 septembrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, în intervalul de vizitare al catedralei. La finalul campaniei, ghiozdanele și rechizitele colectate vor fi pregătite și oferite copiilor din familii vulnerabile, cu dorința ca începutul noului an școlar să le aducă bucurie, încredere și speranță.