Un ierarh evlavios şi harnic
Momentele aniversare din viaţa omului reprezintă un prilej de bucurie şi comuniune, ca pregustare a bucuriei şi comuniunii depline din iubirea Preasfintei Treimi. Un asemenea eveniment îl reprezintă împlinirea a 90 de ani de viaţă ai Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, județul Buzău, primind la botez numele Vasile.
Vocația sa bisericească s-a remarcat din tinerețe. Între anii 1948 şi 1951 după cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat a studiat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire, absolvind în anul 1951. La 10 martie 1951 a luat chipul cel îngeresc al călugăriei, primind numele Pimen.
A fost hirotonit ierodiacon (1951) şi ieromonah (1957) şi a urmat studii teologice superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), apoi studii de specializare la Universitatea din Köln, Germania (1976-1977). În perioada 1957-1961 a fost numit stareț al Mănăstirii Putna, iar între anii 1974 şi 1978 a fost stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, Suceava. Între anii 1979 şi 1982 a slujit ca exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. La recomandarea Mitropolitului Moldovei și Sucevei, Teoctist Arăpaşu, în data de 10 ianuarie 1982 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Suceveanul, şi hirotonit la 24 iunie 1982.
În anul 1990, după ce Biserica a primit libertatea de a se exprima şi organiza conform vocației sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, după 40 de ani de la desființare (1948), iar Preasfințitul Părinte Pimen, la recomandarea noastră, a fost ales şi întronizat (3 martie 1991) Arhiepiscop al acestei eparhii.
Cu multă osteneală şi zel misionar, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a desfăşurat în această eparhie o bogată activitate pastoral-liturgică şi social-misionară, slujind „cu timp şi fără timp” Biserica lui Hristos din Bucovina.
Depășind multe greutăți, cu răbdare constantă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor a cunoscut în această perioadă multiple realizări. Printre acestea se numără redeschiderea mai multor sfinte locaşuri care au fost închise în perioada comunistă, cum ar fi Mănăstirea Voroneț şi Mănăstirea Humorului. De asemenea, au fost zidite multe biserici noi, mai ales în mediul urban, au fost înfiinţate noi protopopiate, precum şi noi aşezăminte monahale.
Deodată cu zidirea noilor locașuri de cult, care reprezenta o necesitate liturgică reală a Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a susținut şi activitatea de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a frumuseţii bisericilor şi mănăstirilor monumente istorice din Eparhia Sucevei şi Rădăuților, adevărate altare ale memoriei poporului român, înscrise în tezaurul de valori ale patrimoniului cultural național şi mondial.
Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi şi ale Sfinților Părinţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin fondarea mai multor instituții şi aşezăminte social-filantropice în vederea ajutorării orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 aşezăminte pentru copii), dar şi a persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine pentru bătrâni.
Conștiința misionară a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen îmbină evlavia ierarhului harnic şi milostiv cu lucrarea dinamică pentru binele comun; prețuirea față de trecutul istoric şi năzuințele înaintașilor săi cu sentimentul datoriei morale de a continua lucrarea lor.
Aflat la o vârstă venerabilă, Părintele Arhiepiscop Pimen arată o dinamică misionară şi o hotărâtă statornicie a credinței. Această tărie sufletească l-a ajutat să slujească Biserica atât în vremuri grele, de încercări, cât şi în vremuri de libertate, urmând pilda Sfântului Apostol Pavel: „în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, (…) în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste” (Cf. 2 Corinteni 6, 4 - 6).
Astăzi, la ceas aniversar, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen şi asupra clerului şi credincioșilor din eparhia pe care o păstorește.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să dăruiască Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen sănătate şi bucurii, păstrând aceeași râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam, întru mulți şi binecuvântați ani!
Cu părintească binecuvântare şi frățească dragoste în Hristos,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă ai Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, 25 august 2019.