Un loc unde educaţia se împleteşte cu rugăciunea

Un articol de: Silviu Dascălu - 10 Aprilie 2019

Într-o societate agitată, în care valorile morale sunt în­lo­cuite cu altele străine de tra­­diţia noastră, în care învă­ţă­mântul se află sub o o­­fen­­sivă con­stan­tă a diferite­lor inte­re­se, o şcoală care func­ţio­­­­nea­ză sub tutela Bise­ricii devine o insulă a liniştii. O instituţie în care totul este firesc, în care coloana verte­brală a educaţiei este ru­­­gă­­­ciunea, iar modelul ur­mă­rit este Însuşi Mântui­to­rul Hristos, Pedagogul de­să­vârşit. O astfel de şcoală este Liceul Teologic Ortodox „Sfân­ta Cuvioasă Parasche­va” de la Agapia, redeschisă în 1990, în vremea păstoririi Prea­fe­ricitului Părinte Patriarh Daniel ca Mitropolit al Moldo­vei şi Bucovinei. Pentru anul şcolar viitor sunt puse la dispoziţia elevelor 28 de locuri.

Departe de forfota cotidiană, într-o zonă pitorească ce îmbie la lectură, meditaţie şi rugăciune, chiar în umbra zidurilor mănăstirii nemţene Agapia se află unul din prestigioasele licee teologice ortodoxe pentru fete din ţară. Este vorba de Liceul Teologic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Neamţ, unde câteva zeci de fete trudesc împreună cu profesorii lor pentru a-şi clădi o educaţie solidă şi un viitor bazat pe tradiţia noastră creştină. Prin experienţele zilnice de la cursuri, prin studiul din cămin, prin numeroasele activităţi extraşcolare au devenit mai mult decât simple colege, în această şcoală fiind legate prietenii ce ţin întreaga viaţă.

„Noi suntem mai mult decât un liceu obişnuit. Ne place să credem că suntem o familie în care ne ascultăm problemele şi găsim rezolvare pentru ele. În care punem un accent deosebit pe latura educativă, dar şi pe cea spirituală. Tocmai această preocupare pentru partea spirituală şi duhovnicească ne deosebeşte de alte licee teoretice sau vocaţionale din ţară. Atmosfera prietenoasă în care ne desfăşurăm activitatea ne face să fim o adevărată familie”, ne-a spus  directoarea liceului, Monica Asofiei. Este o atmosferă de familie  deoarece procesul educaţional este făcut cu dragoste şi dedicaţie de către cadrele didactice, iar modelul urmat este unul divin.

„Gânditorii, filosofii, pedagogii din toate vremurile au spus lucruri foarte interesante, însă incomplete. Modelul real este domnul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. El este modelul real după care încercăm să edificăm omul cel nou şi în acest sens pedagogul creştin evidenţiază spontaneitatea, generozitatea sau iubirea, acele virtuţi pe care trebuie să le simtă elevul. Elevul trebuie să simtă iubirea pedagogului creştin. Şi acest lucru încercăm să îl arătăm aici în seminar, să le înconjurăm pe fete cu iubire şi să fim cu toţii o familie şi noi, profesorii, şi elevii. Nu îi educăm pe elevi, ci facem educaţie împreună cu ei”, ne-a mărturisit părintele Iulian Vântu, profesor la aceeaşi şcoală.

În lume, dar departe de ea

Cine alege un astfel de liceu este în primul rând o persoană care doreşte linişte sufletească şi are dragoste faţă de Biserică, dorind să cunoască mai bine învăţăturile ei. Deoarece programa şcolară cuprinde, pe lângă disciplinele de cultură generală care sunt predate la orice liceu teoretic, şi o serie de discipline din sfera teologică, dar şi pe cele din sfera specializării, respectiv turismul religios. În plus, programul şcolar este completat de cel liturgic, fetele având posibilitatea să meargă la rugăciunile de dimineaţă sau seară, la Vecernii ori la Sfânta Liturghie.

„E frumos la noi în primul rând datorită cadrului natural extraordinar de frumos şi liniştit în care se află şcoala, dar şi pentru că suntem departe de agitaţia oraşului. Cu toate că nu le lipseşte nimic fetelor nici din ceea ce s-ar spune că sunt avantaje ale lumii de la oraş. Aici sunt ferite de tentaţiile ce ar putea apărea la un liceu obişnuit, însă, în acelaşi timp, au condiţii de studiu şi de cazare foarte bune, au acces la telefonie, internet şi tot confortul cotidian. Noi nu le îngrădim nimic, au libertate să meargă în oraş atunci când au nevoie de ceva. Un mare avantaj este că au acces la mii de cărţi şi toate citesc. Citesc foarte mult. Iar acest lucru se vede de fiecare dată când mergem la concursuri. Dacă alţi elevi citesc discursurile de pe foaie, ele vorbesc întotdeauna liber fără probleme”, ne-a mai spus directoarea Monica Asofiei.

Educaţia făcută în Liceul Teologic „Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la Agapia este una solidă, iar acest lucru s-a văzut atât prin premiile obţinute la diferitele concursuri la care au participat, cât şi prin rezultatele la examenele de bacalaureat sau facultăţile urmate ulterior de absolvente.

Specializarea oferită nu îngrădeşte continuitatea studiilor în nici un domeniu, unele absolvente ajungând să lucrez în turism, în sistemul juridic sau chiar medicină.

Învăţământul viitorului

Dacă în toate şcolile publice se pune accentul doar pe educaţie, în Liceul Teologic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” se pun accente importante pe lectură suplimentară şi pe latura duhovnicească. Aici se ţine cont şi de sufletul elevelor, nu doar de mintea lor. De altfel, doar aceste şcoli ale bisericii pot oferi o educaţie completă. ­Evlavia şi lectura sunt două caracteristice fundamentale care se întâlnesc în această şcoală.

„Învăţământul teologic poate fi un răspuns la criza morală prin care trecem în prezent. Şcolile bisericeşti vor fi şcolile viitorului. Contextul în care ne aflăm astăzi ne indică acest lucru. Dorinţa profesorilor este de a accentua latura duhovnicească din şcoli. Fără rugăciune, educaţia este în imponderabilitate. Rugăciunea este coloana vertebrală a vieţii duhovniceşti şi motorul care motivează, care dă putere prin harul Duhului Sfânt să treci peste toate obstacolele şi provocările care sunt într-o societate, inclusiv în şcolile teologice”, a mai spus părintele profesor Iulian Vântu.

Elevele sunt încântate de ceea ce învaţă aici, atât de programa şcolară, care ajută să înveţe lucruri noi, cât şi cu activităţile şcolare, care se întâlnesc din plin. Şi toate clasele au mărturisit la unison acest lucru.

„Cel mai mult îmi place muzica psaltică, pe care am avut ocazia să o învăţ. Nu mi se pare deloc dificilă. Aici am avut ocazia să deprind tainele ei şi mă bucur că am reuşit. Apoi îmi place că facem diferite pelerinaje la mănăstiri şi locuri sfinte, dar mai ales atmosfera prietenoasă din liceu”, a spus una din eleve.

Totuşi, au fost şi momente dificile prin care instituţia de învăţământ a trecut şi de fiecare dată Sfânta Parascheva, ocrotitoarea instituţiei, a ajutat la depăşirea lor. Înfiinţată oficial de Patriarhul Justinian Marina în 1948 pentru a veni în sprijinul monahiilor şi fetelor de preot, seminarul a fost desfiinţat în 1959, în perioada comunistă. Ulterior a fost redeschis în 1990 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în acea perioadă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, directoare fiind monahia Eustochia Ciucanu, fostă absolventă a acestei şcoli. Acum, în ultima perioadă un ajutor constant a venit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a donat mai multe obiecte, anul trecut fiind cumpărate două centrale termice necesare pentru internat.

Pentru anul şcolar viitor sunt puse la dispoziţia fetelor 28 de locuri pe care pot candida fete din întreaga ţară.