„Un mărţişor de suflet“ - campanie filantropică în Mitropolia Oltenieia
Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, patronată de Mitropolia Olteniei, organizează, în parteneriat cu Penitenciarul pentru minori şi tineri din Craiova şi Inspectoratul Judeţean Dolj, o campanie de strângere de fonduri pentru copiii aflaţi în suferinţă, informează BASILICA. Acţiunea, intitulată „Un mărţişor de suflet“, este destinată şi ajutorării copiilor victime ale cutremurului din Haiti, informează corespondentul Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „Deţinuţii penitenciarului au realizat deja peste 2000 de mărţişoare artizanale, în atelierele ocupaţionale proprii, cu sprijinul financiar oferit de Fundaţia «Cuvântul care zideşte». Aceste mărţişoare urmează să fie valorificate, iar banii vor fi destinaţi în părţi egale copiilor victime ale cutremurului din Haiti cât şi altor copii aflaţi în suferinţă.“