„Un mărţişor de suflet“ pentru cei în suferinţă

Data: 11 Feb 2011

Sala de festivităţi a Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit miercuri, 9 februarie, lansarea campaniei umanitare, destinată strângerii de fonduri pentru copiii şi tinerii aflaţi în suferinţă, "Un mărţişor de suflet". Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Fundaţiei "Cuvântul care zideşte" (ONG patronat de Mitropolia Olteniei), ai Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) din Craiova şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Cu sprijinul celor trei parteneri, nouă tineri de la PMT Craiova au confecţionat peste 3.000 de mărţişoare artizanale în atelierele ocupaţionale proprii. Sprijinul financiar a fost oferit de Arhiepiscopia Craiovei, prin Fundaţia "Cuvântul care zideşte". Mărţişoarele urmează să fie distribuite în perioada 9 februarie -7 martie în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Dolj, sub îndrumarea şi cu sprijinul profesorilor de religie. Fondurile obţinute vor fi donate unei tinere care a suferit un grav accident de circulaţie, în urma căruia i s-a amputat un picior.

După cum ne-a mărturisit părintele diacon Nicuşor Lăzărică, directorul Fundaţiei "Cuvântul care zideşte", prin această acţiune se urmăreşte conştientizarea copiilor şi a tinerilor din şcolile şi liceele craiovene asupra faptului că responsabilitatea socială trebuie să devină o constantă, o permanenţă şi un punct de referinţă în viaţa fiecărui creştin. Prezent la festivitatea de lansare a campaniei, în calitate de delegat al Înalt Preasfinţitului Irineu, părintele Claudiu Porneală, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a subliniat datoria de a-l privi pe aproapele nostru aflat în suferinţă din perspectiva iubirii creştine la care ne cheamă permanent Dumnezeu. În cadrul evenimentului a fost vernisată o nouă expoziţie de tablouri şi icoane, realizate de tinerii deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova.