Un miliard de lei pentru mediu
Guvernul va finanţa, în 2017, proiecte şi programe pentru protecţia mediului, în valoare de aproximativ un miliard de lei, constând în alocări bugetare şi credite de angajament. Astfel, în buget s-au estimat atât venituri totale, cât şi cheltuieli în sumă de 562,51 milioane de lei pentru: programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional - 316,6 milioane lei, programul Rabla Plus - 110 milioane lei. Programul „Casa Verde” are o alocare de 109,3 milioane lei, cel de protecţie a resurselor de apă, 230 milioane de lei, pentru împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţie ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor sunt estimate 80 de milioane de lei, iar pentru gestionarea deşeurilor sunt alocate 30 de milioane lei.