Un mod de a-L urma pe Hristos
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 295, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 463-464
„Sunt de părere că, prin darul lui Dumnezeu, voi n-aveți nevoie de alt îndemn în afară de cuvintele pe care vi le-am adresat, invitându-vă pe toți să îmbrățișați același mod de viață, și anume de obște (Fapte 2, 42-47; 4, 34-35), după pilda celei care se practica pe vremea apostolilor; ați primit aceste cuvinte ca pe o învățătură mântuitoare, pentru care ați și adus mulțumiri lui Dumnezeu. Nu sunt simple cuvinte cele pe care le-ați auzit de la mine, ci învățăminte care trebuie puse în practică pentru folosul celor care le primesc spre liniștirea mea, care vi le-am formulat, și, în sfârșit, spre mărirea și lauda lui Hristos, al Cărui nume a fost invocat peste noi (Ieremia 14, 9). Iată pricina pentru care v-am trimis pe fratele nostru preadorit, astfel încât cel necunoscător să învețe să cunoască, cel molatic să se îndemne, iar ceea ce constituie o piedică, să devină evidentă pentru noi.
Mare mi-e dorința să vă văd adunați laolaltă și să aud spunându-se despre voi că nu vă place viața fără bune mărturii, ci că mai curând acceptați ca toți să fiți paznici privegherii voastre reciproce și minuțioase, martori ai faptelor voastre bune. În chipul acesta, fiecare va primi, mai întâi, o răsplată deplină și corespunzătoare, iar în al doilea rând, o altă răsplată desăvârșită pentru progresul fratelui său, pe care trebuie să ni-l predăm unul altuia atât prin cuvânt, cât și prin faptă, cu ajutorul convorbirilor dese și al îndemnurilor noastre.
Mai presus de toate vă rog să vă aduceți aminte de credința Părinților și să nu vă lăsați clătinați de cei care, în liniștea noastră, încearcă să vă ducă la rătăcire, bine știind că nici rânduiala aspră a călugăriei nu-i de dorit doar de dragul ei, ci numai dacă e luminată de credința în Dumnezeu, după cum nici mărturisirea dreaptă a credinței, dacă nu-i însoțită de fapte bune, nu ne va putea recomanda înaintea lui Dumnezeu. Ca omul lui Dumnezeu să fie întreg și pentru ca viața noastră să nu șchiopăteze, trebuie să se îndeplinească ambele condiții. Căci, după cum zice apostolul, credința e cea care ne mântuie, dar nu orice credință, ci numai credința lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)