Un nou ajutor pentru familii nevoiașe din partea voluntarilor bucureșteni
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 8 ianuarie 2022, prima acțiune social-filantropică din acest an, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. 32 de familii aflate în dificultate, din parohiile prahovene Românești, Bărcănești și Ghighiu, au primit pentru prima oară vizita voluntarilor. Aceștia le-au oferit pachete cu produse alimentare de strictă necesitate.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor bucureșteni, a vorbit despre întâia acțiune filantropică a anului, subliniind faptul că greutățile pe care persoanele aflate în situații de risc le înfruntă zilnic pot fi depășite numai prin implicarea semenilor: „Am vizitat familii cu foarte mulți copii care se descurcă greu și au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Vom reveni în aceste parohii deoarece ne dorim să sprijinim cât mai multe familii. O astfel de activitate ne îndeamnă în mod repetat pe toți să venim în ajutorul unor asemenea persoane pentru că numai împreună putem face lucruri bune, putem schimba ceva. Numai împreună putem depăși perioadele dificile ale vieții prin care uneori trecem, cum este și această pandemie”.
De asemenea, părintele paroh Marian Voinescu, de la Parohia Bărcănești, județul Prahova, a adăugat: „Astăzi ne-am întâlnit cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale și, împreună, am ajuns la o parte din familiile nevoiașe ale parohiei noastre. Am văzut bucurie pe chipurile acelor oameni care așteaptă să primească o mână de ajutor. De multe ori suntem tentați să-i judecăm pe semenii noștri care trec prin momente dificile, însă deseori aceștia sunt depășiți de situațiile din viața lor. Cel mai bine este să-i sprijinim după putință”.
De la începutul pandemiei până în prezent, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat aproximativ 400 de activități social-filantropice în 22 de județe ale țării, ajutând aproximativ 8.600 de familii cu posibilități materiale reduse. De asemenea, au oferit încălțăminte pentru aproximativ 7.000 de persoane și au sprijinit ridicarea unei case pentru o familie nevoiașă, oferind materialele de construcție, mobilierul și electrocasnicele necesare.