Un nou aşezământ monahal în Arhiepiscopia Aradului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Noiembrie 2024

Cu prilejul sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de clerici, au săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea Frumușeni, județul Arad.

După săvârșirea slujbei, Înalt­prea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt în care a evidențiat importanța înființării unei noi mănăstiri, care dă mărturie despre tradiţia monahală din Eparhia Aradului: „Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat și l-a încurajat pe protosinghelul Iustin Popovici, consilier eparhial, care și-a asumat sarcina de edificare a noului așezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.

Părintele protos. Iustin Popovici a mulțumit ierarhilor arădeni pentru săvârşirea sfintei rânduieli şi a prezentat planul schitului, un centru monahal cu multiple func­țio­nalități, care va cuprinde Biserica „Izvorul Tămăduirii”, un paraclis cu hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, un Altar de vară, un centru cultural, un muzeu etnografic, o bibliotecă și o sală de conferințe, precum şi un așezământ pentru vârstnici. La acestea se vor adăuga chiliile pentru monahi, dar și un arhondaric, pentru cazarea pelerinilor.

„Cele opt vetre monahale care există deja în eparhia noastră sunt roade ale înaintașilor noștri. Sunt expresii vii ale credinței lor lucrătoare. Acum e rândul generației noastre de a ne pecetlui timpul petrecut pe pământ și, în felul acesta, de a fi pus inima în consolidarea acestui edificiu spiritual care, peste ani, în timp, să vorbească despre credința și valorile noastre”, a spus egumenul noului schit.

La final, cei prezenți au avut bucuria de a cinsti racla cu moaș­tele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care va ocroti acest așe­zământ monahal.

Pentru cei care doresc să sprijine financiar lucrările la ansamblul arhitectural al noului schit, Arhiepiscopia Aradului pune la dispoziţie contul bancar RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042, deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Arad.