Un nou așezământ social al Episcopiei Hușilor

Un articol de: Marius Nedelcu - 05 Noiembrie 2025

La Berezeni, județul Vaslui, ­a fost inaugurat marți, 4 noiembrie, Așezământul social „Sfânta Parascheva” din cadrul Aso­ciației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, un complex de servicii sociale care cuprinde cantină socială, serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice și centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, conform episcopiahusilor.ro.

La Așezământul social „Sfân­ta Parascheva” de la Berezeni, beneficiarii au acces la servicii de hrană caldă, sprijin la domiciliu, activi­tăți de socializare, recuperare și consiliere - toate oferite cu dragoste, profesionalism și respect față de demnitatea persoanei.

Slujba de sfințire a așezămân­tului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în prezența părinților consilieri de la Centrul eparhial Huși, a părin­ților protopopi, a angajaților Aso­ciației „Filantropia Ortodoxă” Huși și a beneficiarilor.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a făcut referire la cele două componente ale nevoilor omului, pe care le împlinește lucrarea filantropică a Bisericii. 

„Ori de câte ori îi ajutăm pe cei aflați în nevoie, când îi ajutăm pe cei ce au nevoie de dragostea și atenția noastră concretă îndreptate înspre ei, de fapt noi nu facem altceva decât să Îl identificăm pe Hristos în aceștia. Este cuvântul pe care îl auzim întotdeauna în Duminica Înfricoșă­toarei Judecăți. Acest cuvânt ne spune că tot ceea ce facem celor mai mici, celor considerați neaju­torați, de fapt Lui îi facem. Nevoile nu sunt doar cele care se referă strict la starea noastră materială sau la cei ce sunt pri­vați de un confort material; nevoile sunt și spirituale, duhov­nicești. În activitatea filantropică a Bisericii căutăm să conjugăm această grijă atât pentru cei ce sunt privați de un statut confortabil, dar ne ocupăm și de cei ce trăiesc în singurătate. Activitatea filantropică a Bisericii are grijă de aceste două componente ale nevoilor omului, cele materiale și spirituale. Cu această conștiință desfășurăm această activitate filantropică și avem convingerea că cel ce beneficiază de această activitate poartă în el chipul lui Hristos. Astfel, faptele noastre capătă această mireasmă a veșniciei”, a spus Episcopul Hușilor. 

Preasfinția Sa a mulțumit primarului Cornel Prăjica și Consiliului Local Berezeni pentru parteneriatul încheiat cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Huși­lor, și Mihaelei Vlada, director executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Vaslui, prezentă la eveniment.

În prezent, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși cuprinde 11 așeză­minte sociale. Pe lângă serviciile sociale licențiate pe care Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși le oferă în comunitățile jude­țului Vaslui, organizația desfășoa­ră periodic programe și proiecte speciale, dedicate sprijinirii altor categorii de persoane aflate în dificultate. Aceste inițiative vizează oferirea de suport practic, educa­țional și emoțional și răspund nevoilor reale ale beneficiarilor, intervenind acolo unde este cel mai necesar, se mai arată pe site-ul eparhiei.