Un nou aşezământ social-filantropic în Parohia Sascut-Sat
În Parohia Sascut-Sat a fost sfinţit duminică, 8 iulie 2018, locul pe care se va ridica un nou aşezământ social-filantropic. Slujba a fost săvârşită de către părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, alături de un sobor de preoţi. Noua clădire va fi ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae şi va fi multifuncţională. Aceasta va cuprinde o capelă mortuară, o sală de mese, o bucătărie şi o sală pentru activităţi cu tinerii şi copiii (after school, şcoală de vară, programe social-culturale). Astfel, se doreşte prevenirea abandonului şcolar, a excluziunii şi marginalizării sociale în rândul tinerilor şi a copiilor, promovarea portului şi a tradiţiilor populare locale. De asemenea, aşezământul este prevăzut şi cu două camere pentru cazarea copiilor proveniţi din familii defavorizate. Construcţia se va realiza cu sprijinul enoriaşilor din parohie, a Primăriei Sascut şi a Consiliului Local.