Un nou aşezământ social se deschide în judeţul Alba

Un articol de: Liviu Stanciu - 11 Noiembrie 2011

Inaugurarea oficială a Aşezământului social "Sfântul Serafim de Sarov" din localitatea Războieni, judeţul Alba, va avea loc mâine, 13 noiembrie, la eveniment urmând să participe Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care va sluji Sfânta Liturghie în biserica parohială şi va oficia slujba de binecuvântare a centrului.

La acest eveniment de o importanţă deosebită pentru viaţa socială din această localitate vor participa şi Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Chirilă, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, senatorul Nicolae Dobra (colegiul Ocna Mureş), precum şi alte oficialităţi locale şi judeţene. Aşezământul social "Sfântul Serafim de Sarov" din Războieni dispune de două module de asistenţă socială, cu 50 de beneficiari: un centru de zi pentru un număr de 25 de copii şi un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice. Aşezământul social a fost înfiinţat la iniţiativa părintelui Vladimir Beregoi, parohul localităţii Războieni, prin Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Alba Iulia, cu sprijinul Consiliului Local Ocna Mureş, care a pus la dispoziţie spaţiul în care aşezământul să-şi poată desfăşura activitatea. Dotarea şi amenajarea clădirii Aşezământului "Sfântul Serafim de Sarov" a fost posibilă datorită sprijinului financiar şi material al Asociaţiei "Saint Péray" din Franţa, precum şi ajutorului unui mare număr de sponsori, fii duhovniceşti ai părintelui paroh, care au contribuit fiecare cu jertfa sa pentru a oferi o speranţă celor pentru care viaţa normală, la frageda vârstă a copilăriei ori în pragul senectuţii, a devenit un lux pe care nu şi-l pot permite. Parc de joacă pentru copiii din Războieni Aşezământul va funcţiona în parteneriat cu Consiliul Local Ocna Mureş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Alba Iulia şi Parohia ortodoxă Războieni. Coordonatorul centrului va fi pr. Vladimir Beregoi, iniţiatorul proiectului şi purtătorul de grijă al bunului mers al activităţilor. Evenimentul festiv este întregit de un altul de-o importanţă mai mare pentru cei mici: inaugurarea parcului de joacă destinat tuturor copiilor din localitatea Războieni, un parc amenajat de Parohia ortodoxă Războieni, cu sprijinul senatorului Nicolae Dobra.