Un nou centru al tinerilor în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Un articol de: Liviu Stanciu - 01 August 2013

Au debutat întâlnirile cu tinerii din Protopopiatul Luduş, judeţul Mureş, organizate în cadrul Centrului de tineret - Sărmaşu, Protopopiatul Luduş, care a fost binecuvântat duminică de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Prima activitate destinată tinerilor liceeni este organizată sub îndrumarea şi coordonarea protopopului Lucian Voşloban. În acest nou proiect al protopopiatului sunt implicaţi preoţii Daniel Camară, Ioan Florea, Sergiu Covaci, Florin Chirilă precum şi tineri animatori voluntari.

Tema centrală a acestei întâlniri este „Prietenia - dar dumnezeiesc“, iar în cadrul acesteia au loc ateliere de lucru, discuţii tematice şi jocuri socio-educative, cu un accent pe implicarea nemijlocită a tinerilor prezenţi. Finalitatea acestei acţiuni este aceea de a-i conştientiza pe tineri asupra relaţiilor autentice de prietenie. Aceste relaţii vor constitui mai apoi criterii care să permită respectarea valorilor creştin-ortodoxe şi evoluţia sănătoasă a lor din punct de vedere moral şi social.

Complexul din Sărmaşu, destinat tinerilor

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din oraşul Sărmaşu, Protopopiatul Luduş, din judeţul Mureş, duminică, 28 iulie, când a oficiat slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“, „Sfântul Vasile cel Mare“ şi „Sfântul Mucenic Mina“, a Centrului de tineret şi Căminului preoţesc din oraşul Sărmaşu, protopopiatul Luduş. Această biserică a fost construită, împreună cu tot complexul de clădiri din jur, prin contribuţia credincioşilor din oraşul Sărmaşu şi a Consiliului local. Ridicarea acesteia s-a început în anul 2003, după ce piatra de temelie a fost pusă în data de 11 noiembrie 2002, lucrările fiind finalizate în acest an.

Biserica a fost pictată de pictorii Emil Dunăre şi Şerban Gherasim, fiind împodobită în interior cu mobilier din lemn adus din Bucovina şi dispunând de toate cele necesare cultului liturgic.

Având iniţial altă destinaţie, întregul complex de la Sărmaşu a fost transformat într-un centru pentru tineri, în vederea organizării unor tabere şi a unor întâlniri ale tinerilor din eparhie. O parte din acest centru a fost destinată unui cămin preoţesc, care are ca scop ajutorarea preoţilor pensionari, rămaşi singuri şi fără ajutor, din cadrul protopopiatelor Luduş şi Târnăveni. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Irineu a hirotonit pe diaconul Emil-Călin Moldovan preot la biserica aflată în cadrul Subunităţii de Pompieri din oraşul Sărmaşu.

La sfârşitul slujbei, ierarhul i-a acordat lui Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, şi lui Ioan Moceanu, primarul oraşului Sărmaşu, distincţia „Crucea arhiepiscopală pentru mireni“, iar binefăcătorilor sfântului locaş le-a acordat „Diplome de aleasă cinstire“. Parohii, pr. Ilie Bucur-Caşu şi pr. Daniel Camară, au primit „Gramate de aleasă cinstire şi preţuire“. IPS Irineu a oficiat şi o slujbă de binecuvântare a unei troiţe ridicate lângă Centrul de tineret de către familia Emil şi Tina Baciu în amintirea fiicei lor Ana-Maria, trecută la Domnul la frageda vârstă de 24 de ani.