Un nou centru comunitar la Slobozia
Persoanele în vârstă din municipiul Slobozia vor putea socializa şi vor beneficia de sprijin medical şi social într-un nou centru ce va fi amenajat în reşedinţa judeţului Ialomiţa.
Proiectul este desfăşurat în urma unui parteneriat semnat între Primăria municipiului Slobozia şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, proiectul fiind intitulat "Amenajarea Centrului comunitar al persoanelor în vârstă din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa". În cadrul centrului vor fi acordate servicii sociale cu caracter primar, precum informare, consiliere socială şi psihologică, consiliere juridică, servicii socio-medicale şi administrare tratament. De asemenea, vor fi şi activităţi de socializare, dar şi de recreere prin cititul cărţilor religioase, a presei, prin acces internet, şah, remmy, table, documentare video, filme. În plus, va fi făcută şi terapie ocupaţională, beneficiarii proiectului urmând să se ocupe de reparaţii îmbrăcăminte sau reparaţii casnice. Personalul Centrului comunitar va fi asigurat de către Consiliul Local Slobozia, dar şi de către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, care se va implica printr-un asistent social, un medic şi mai mulţi animatori socio-educativi voluntari. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor se va ocupa de redactarea documentelor de lucru, a Regulamentului, de stabilirea planului de activitate, a procedurilor de lucru şi a responsabilităţilor personalului şi de participarea la organizarea activităţilor.