Un nou centru cultural-pastoral în Episcopia Giurgiului
În Parohia Uzunu, din Episcopia Giurgiului, a fost sfinţit duminică, 2 decembrie, Centrul cultural-pastoral "Sfântul Ierarh Nicolae" din vecinătatea bisericii parohiale. Ridicat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la iniţiativa părintelui George Ene, parohul bisericii din Uzunu, centrul va găzdui activităţi cultural-educative cum ar fi: cercuri literare, pictură, muzică, dezbateri, concursuri, audiţii şi proiecţii video.
Tot aici vor fi continuate proiectele catehetice ale Patriarhiei Române "Hristos împărtăşit copiilor", "Alege şcoala!" şi "Calea Mântuirii". De asemenea, a fost organizat şi un muzeu parohial care cuprinde o colecţie de icoane bizantine şi obiecte de cult ce aparţin bisericii din Uzunu. Rolul acestui muzeu este acela de a conştientiza tânăra generaţie cu privire la importanţa păstrării valorilor de patrimoniu. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de părintele Sabin Mâţ, protopop al Protoieriei Giurgiu, împreună de un sobor de preoţi. (Gh.C. Popa)