Un nou cleric în Episcopia Caransebeșului

Un articol de: Darius Herea - 30 Noiembrie 2019

Joi, 28 noiembrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l‑a hirotonit diacon pe tânărul teolog Petru Boroica, care urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Surducu Mare din Protopopiatul Reșița. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului

La final Părintele Episcop Lucian a precizat: „Am slujit în catedrala episcopală Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, anticipând cu 2 zile sărbătoarea «Ocrotitorului României», cel întâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru. În 30 noiembrie, în fiecare an, avem sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, numit și Ocrotitorul României pentru că acest apostol l‑a propovăduit pe Hristos în Scythia Minor. De acolo, din Dobrogea de astăzi, în urma predicii Sfântului Apostol Andrei, s‑a răspândit cuvântul Evangheliei lui Hristos în întreg spațiul carpato‑danubiano‑pontic, la strămoșii noștri daco‑romani,dar și la sciții și grecii care viețuiau în vremea aceea în Dobrogea și în cetățile colonii grecești, Tomis, Callatis și Histria”.

Părintele diacon Petru Boroica va fi hirotonit preot duminică în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala episcopală din Caransebeș, iar după practica liturgică va fi instalat preot paroh în Parohia Surducu Mare din Protopopiatul Reșița.