Un nou doctor în teologie la Constanţa

Data: 16 Iunie 2011

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa a avut loc, pe 15 iunie, susţinerea tezei de doctorat a pr. Nicolae Edmond Popa, consilier social în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Giurgiului. Lucrarea Sfinţiei Sale a fost elaborată sub îndrumarea pr. prof. dr. Radu Dumitru şi s-a intitulat "Provocări la adresa familiei creştine azi". În paginile ei, Preacucernicia Sa a tratat anumite aspecte ale realităţii familiei creştine în lumea contemporană, o lume ameninţată de curente seculare şi care afectează familia în structura şi funcţionalitatea ei. În urma evaluării, candidatul a primit titlul de "Doctor în teologie" cu calificativul "Foarte bine". După susţinere, a urmat depunerea jurământului de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă Română, iar la final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, l-a declarat pe pr. Popa Edmond Nicolae "Doctor în teologie" şi l-a felicitat pentru efortul depus în elaborarea unei lucrări atât de bogate şi folositoare Bisericii Ortodoxe.