Un nou doctor în Teologie la Craiova
Joi, 12 septembrie 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat intitulată „Reziliența religioasă în societatea contemporană”, prezentată de teologul Iulian Dinulescu. Evenimentul a avut loc în cadrul Școlii Doctorale de Teologie „Sfântul Nicodim” a Universității din Craiova și s-a desfășurat în prezența unei comisii conduse de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, din care au mai făcut parte: pr. prof. dr. Ion Popescu, coordonatorul științific al tezei; pr. prof. dr. Picu-Nelu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova; pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, de la Facultatea de Teologie din București; pr. prof. dr. Cristinel Ioja, de la Facultatea de Teologie din Arad. În urma susținerii referatelor și a sesiunii de întrebări, comisia i-a conferit candidatului titlul științific de doctor în domeniul Teologie. În prezența Părintelui Mitropolit Irineu, a părintelui conf. dr. Adrian Ivan, decanul facultății, și a membrilor comisiei, Iulian Dinulescu a depus jurământul de credință și a mulțumit cu bucurie tuturor celor care i-au fost alături la finalizarea studiilor doctorale.
După depunerea jurământului, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură și de felicitare: „Este o sărbătoare de fiecare dată când un reprezentant al Bisericii noastre susține o teză de doctorat, atât pentru noi, cât și pentru facultatea și pentru Biserica noastră. O teză de doctorat reprezintă o îmbogățire a patrimoniului nostru, a cercetării, a teologiei noastre. Temele respective au în vedere o mai bună cunoaștere a lucrurilor pe care Biserica le deține, dar care au nevoie să fie puse în lumină. Teza dumneavoastră va fi cu adevărat binevenită pentru teologi, având în vedere spectrul larg pe care l-ați dezbătut și analizat în această lucrare. Noi sperăm în continuare să dați roade celor expuse în teză și să veniți cu alte subiecte și teme pe care să le publicăm în revistele noastre, aducând mângâiere și bucurie urmașilor noștri”, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.