Un nou inspector de religie în judeţul Cluj
În şedinţa Permanenţei Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, ai cărei membri s-au reunit marţi, 30 august, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-a decis numirea părintelui profesor drd. Liviu Vidican Manci în funcţia de inspector şcolar de religie al judeţului Cluj. Prof. Ruxandra Hulpe, cea care a deţinut până acum această funcţie, şi-a încetat activitatea, având o funcţie administrativă şi la şcoala din Gilău. "Doamna Ruxandra Hulpe, care a deţinut această funcţie, lasă în urmă o moştenire administrativă bună şi o situaţie stabilă în ceea ce priveşte locul religiei în curriculum de învăţământ", a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, pr. Bogdan Ivanov. Începând din această toamnă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va debloca un post salarizat pentru funcţia de inspector şcolar de religie, astfel că era nevoie de o persoană competentă în administrarea problemelor de învăţământ care să nu se afle în vreo incompatibilitate prevăzută de lege. Noul inspector şcolar de religie al judeţului Cluj îşi va prelua atribuţiile specifice funcţiei începând cu data de 1 septembrie a.c. (Cosmina Nicoară)