Un nou magazin de obiecte bisericeşti

Data: 28 Aprilie 2013

Vineri, 26 aprilie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a inaugurat un nou magazin de obiecte bisericeşti în Episcopia Caransebeşului. Acesta este amplasat pe DN 6, care leagă municipiul Caransebeş de oraşul Băile Herculane, la Mănăstirea Piatra Scrisă, lângă capela care adăposteşte icoana Sfintei Treimi.

Magazinul a fost inaugurat printr-o slujbă de binecuvântare oficiată de către chiriarhul locului, Preasfinţitul Lucian, alături de autorităţile locale din Armeniş, precum şi de reprezentanţii Centrului eparhial. Acesta oferă credincioşilor cărţi duhovniceşti, obiecte bisericeşti, veşminte, precum şi produse naturiste făcute la mănăstirea cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ de la Nera.
 
Magazinul Diecezan a fost amenajat de Episcopia Caransebeşului cu sprijinul autorităţilor locale din localitatea Armeniş. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)