Un nou manual de Istorie Bisericească Universală
Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române a organizat marţi, 30 octombrie 2012, la Palatul Patriarhiei, o întâlnire de lucru a Comisiei pentru elaborarea manualului de Istorie Bisericească Universală. Au participat cinci profesori titulari pe această disciplină de la mai multe facultăţi de teologie ortodoxă din ţară, informează Agenţia Basilica. "Deocamdată elaborăm într-o formă definitivă programa analitică şi apoi temele respective le împărţim între noi şi fiecare dintre cei prezenţi este responsabil pentru elaborarea a aproximativ douăzeci de teme. Vor mai fi întâlniri, să vedem cum progresăm cu elaborarea materialului. Noi fixăm şi o serie de criterii metodologice pentru orientarea celor care elaborează astfel de materiale, criterii pe care să le punem şi la dispoziţia celor care vor lucra la elaborarea altor manuale, de la alte discipline", a declarat pentru TRINITAS TV pr. prof. dr. Viorel Ioniţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Manualul de Istorie Bisericească Universală va fi reeditat la una dintre editurile Patriarhiei Române cel târziu în toamna anului viitor.