Un nou număr al publicaţiei parohiale „Lumina Creştină”

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 19 Feb 2016

A apărut un nou număr al revistei parohiale de catehizare şi informare „Lumina Creştină”. Editată de Parohia „Sfântul Nicolae – Brânduşa din Craiova sub coordonarea preotului paroh Gabriel Sorescu, publicaţia a fost lansată duminică 14 februarie, după săvârşirea Sfintei Liturghii. Cititorii vor găsi în acest număr un amplu material selectat din Darea de seamă a activităţii pe anul 2015 în cele patru mari domenii de activitate a parohiei: pastoral–misionar, social-caritabil, cultural şi administrativ.

Într-o formă grafică atrăgătoare, cu multe ilustraţii, publicaţia redă şi câteva evenimente importante pentru comunitate din anul 2015: slujba arhierească săvârşită aici de chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, pe 7 decembrie, slujbele de prohodire pentru doi vrednici slujitori ai sfântului locaş, părintele Vasile Cârstea, plecat la Domnul pe 23 decembrie, şi părintele arhidiacon Constantin Safta, plecat la Domnul pe 17 iunie, precum şi primirea veşmintelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.