Un nou număr al revistei „Mitropolia Olteniei“

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 21 Martie 2012

Săptămâna aceasta a văzut lumina tiparului cel mai nou număr pe anul 2011 (9-12) al revistei "Mitropolia Olteniei". Editată sub binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, publicaţia aduce în actualitatea ştiinţifică a teologiei româneşti articole şi studii de cea mai înaltă ţinută academică.

Revista "Mitropolia Olteniei" aduce în atenţia iubitorilor de teologie numeroase materiale de nivel academic, alcătuite de personalităţi şi teologi de seamă ai Bisericii noastre. Mai mult decât atât, publicaţia reuşeşte să confirme şi să onoreze o tradiţie teologică neîntreruptă, de peste şase decenii, în Cetatea Băniei. Numărul 9-12/2011 este structurat pe patru secţiuni: Studii, Traduceri, Predici şi Recenzii. Prima categorie este deschisă de studiul IPS Irineu, în care se analizează legătura dintre Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi vindecarea slăbiciunilor noastre omeneşti: "Fiul lui Dumnezeu Înomenit pătimeşte pentru noi şi ne vindecă de afectele firii noastre, deschizându-ne în Dumnezeu Tatăl oceanul infinit de viaţă şi iubire". În acest context, Mitropolitul Olteniei, sprijinindu-se pe o terminologie hristologică bine explicată, ne ajută să ne înţelegem mai bine ortodoxia desprinsă din învăţăturile Sfintei noastre Biserici. Documentarea este susţinută de cele mai noi surse, sprijinită de texte biblice şi patristice, citate de fiecare dată în original. "Deci, Cuvântul, Care a venit în lume ca unul ce nu face parte din ea, a luat patimile noastre şi, aşezându-Se deasupra lor, a adus în firea noastră puterea care ne ajută să scăpăm de moarte şi de osândă veşnică. El este Lumină din lumina Tatălui, Care a luat "chip de rob", încredinţându-ne că este atât Dumnezeu Care ne asigură viaţa veşnică, cât şi om Care a biruit atât teama de moarte, cât şi moartea însăşi. Prin biruinţa Lui asupra patimilor, a suferinţelor şi a morţii, El ne-a dat şi nouă posibilitatea să biruim durerile şi moartea. Întru această biruinţă, El ne-a dat tuturor asigurarea vieţii veşnice, cum Însuşi a spus: "Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi"", conchide IPS Părinte în finalul cercetării sale (p. 36). Din aceeaşi categorie fac parte şi textele semnate de: Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor - despre "Teologia harului divin la Sfântul Grigorie Palama", pr. conf. univ. pr. Picu Ocoleanu - "Comuniune improprie. O perspectivă moral-teologică asupra celebrării catolice a Sfintei Euharistii, versus populum", pr. prof. univ. dr. Alexandru Isvorau - "Crearea omului, cădere şi ridicare în exegeza Sfântului Grigorie Palama", pr. conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir - "Rolul şi importanţa Tainei Sfântului Botez în viaţa Bisericii", pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău - "Învăţăturile teologice ale Sfântului Grigorie al Nissei în lucrarea "Despre pruncii morţi prematur"", pr. lect. univ. dr. Adrian Ivan - "Pareneza la Cununie - consideraţii omiletice actuale", pr. lect. Ion Rizea - "Biserica şi Imperiul Bizantin în timpul Împăratului Constantin cel Mare" etc. Traduceri, predici şi recenzii La categoria "Traduceri", prof. Maria Tuşcă, de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova, a publicat textul "Cuvânt despre Trupul şi Sângele Domnului", din opera în limba greacă (Ed. Migne) a Sfântului Ioan Damaschinul. Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a semnat, la secţiunea "Predici, Comentarii, Meditaţii", un interesant text despre dimensiunea ascetică a "Monahismului din Oltenia". Din aceeaşi rubrică a făcut parte şi omilia la "Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir", alcătuită de pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu. Ultima categorie a revistei, "Recenzii", încearcă să aducă în atenţia cititorilor cele mai recente publicaţii din teologia românească. În acest număr au fost prezentate următoarele lucrări: "Oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene", publicaţie semnată de diac. Ioniţă Apostolache, apărută anul trecut la Editura "Mitropolia Olteniei", "Dumnezeu şi omul", lucrarea Mitropolitului Antonie de Suroj, şi "Clerici ortodocşi în închisorile comuniste. Judeţul Dolj. A-B", carte prefaţată de IPS Mitropolit Irineu.