Un nou număr al revistei „Teologia“
A apărut un nou număr al revistei „Teologia“, editată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad. Ajunsă acum în al XVII-lea an de apariţie, publicaţia reuneşte cercetări teologice din întreg spectrul teologiei academice, încercând să aducă în peisajul public de specialitate aspecte cât mai actuale din şi pentru viaţa Bisericii.
Redactorul-şef al publicaţiei, conf. dr. Cristinel Ioja, ne-a oferit câteva detalii: „Ne bucură faptul că reuşim să păstrăm ritmul trimestrial de apariţie al revistei, aşa cum ne-am propus. Încercăm, prin aceasta, să arătăm seriozitate şi calitate în demersul nostru editorial. „Volumul de faţă (54 - nr. 1/ 2013) se deschide cu un editorial semnat de diac. dr. Caius Cutaru, intitulat Sfântul Constantin cel Mare şi Creştinismul“. Sunt propuse, apoi, mai multe studii de teologie, prevalent în limba engleză, ale unor profesori şi cercetători din ţară şi străinătate. Astfel, pr. lect. dr. Daniel Buda (Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu) propune tema „Dumnezeule al Vieţii du-ne la dreptate şi pace“. O interpretare ortodoxă din perspectivă biblică la tema celei de-a 10-a Adunări a Consiliului Mondial la Bisericilor; Preasfinţitul Părinte dr. Nicodim (Episcopul Severinului şi Strehaiei şi lector universitar la Facultatea de Teologie din Arad): Isihasmul şi neoisihasmul în România; prof. dr. Dimitrios Ţelenghidis (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic): Credinţa ortodoxă şi viaţa bisericească; pr. prof. dr. Ioan Tulcan (Facultatea de Teologie din Arad): Dincolo de B.E.M. Posibile contribuţii ale Ortodoxiei la depăşirea impasului ecumenic actual; iar prof. dr. Eirini Christinaki-Glarou (Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena) tratează un subiect referitor la iconomia bisericească şi iconomia dumnezeiască în Taina Pocăinţei. Pr. prof. dr. Constantin Rus (Facultatea de Teologie din Arad) tratează Diaconatul în epoca Părinţilor Apostolici; arhim. dr. Teofan Mada (Arhiepiscopia Aradului): Spiritualitatea părinţilor în tradiţia Părinţilor deşertului; Cristian Petcu (Universitatea „Valahia“ din Târgovişte): Taina Spovedaniei: Aspecte canonice. La secţiunea „Note şi comentarii“, pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu oferă o prezentare sintetică intitulată Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad - Excelenţă în dezvoltarea Teologiei Dogmatice. Ultima parte este rezervată câtorva recenzii la cărţile recent apărute în peisajul editorial naţional şi internaţional.
Cei care sunt interesaţi pot accesa site-ul revistei: www.revistateologia.ro, de unde pot descărca revista gratuit, disponibilă în format pdf.