Un nou organism deliberativ al Episcopiei Sălajului

Un articol de: Ionuţ Chifa - 10 Iunie 2026

În Episcopia Sălajului s-a desfășurat ședința de constituire a noii Adunări eparhiale pentru mandatul 2026-2030, organismul deliberativ al eparhiei pentru problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale. 

Întâlnirea a avut loc pe 6 iunie, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, și a fost precedată de slujba de Te Deum, săvârșită în paraclisul unității de învățământ, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a membrilor aleși ai Adunării eparhiale și a reprezentanților Administrației eparhiale.

Lucrările ședinței s-au desfășurat sub președinția Preasfințitului Părinte Benedict, care a adresat un cuvânt de bun-venit membrilor noii Adunări eparhiale, subliniind importanța acestui nou început în viața administrativă și pastorală a Episcopiei Sălajului. 

În continuare au fost validate mandatele membrilor aleși, clerici și mireni, după care s-a procedat la constituirea comisiilor de specialitate și la alegerea membrilor în organismele eparhiale prevăzute de rânduiala bisericească. În cadrul lucrărilor au fost aleși delegații Episcopiei Sălajului pentru Adunarea Națională Bisericească, membrii Consiliului eparhial, precum și membrii celorlalte structuri eparhiale pentru noul mandat. 

Preasfințitul Părinte Benedict le-a mulțumit membrilor noii Adunări eparhiale şi a amintit câteva dintre direcțiile de lucru pentru perioada următoare, între care întărirea comunită­ților parohiale, dezvoltarea Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae”, activitățile dedicate tinerilor, proiectul viitorului centru de tineret de la Horoatu Crasnei și inițiativele social-filantropice ale eparhiei.