Un nou paroh pentru Parohia Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani
În Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Vorona Centru a avut loc duminică, 3 martie 2019, instalarea preotului Andrei Anuşca în funcţia de paroh. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii, în prezenţa unui sobor de preoţi şi a numeroşi invitaţi. Preotul misionar protopopesc Petru Fercal, delegat al părintelui Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a reamintit bogata activitate a părintelui Cristian Ştefan, fostul paroh de la Vorona Centru: „Părintele Cristian Ştefan a lăsat în urmă o lucrare frumoasă şi pilduitoare şi va transmite şi altora duhul de la Vorona. De aceea, va trebui să ne implicăm în aşa fel încât să nu se simtă plecarea părintelui ca o micşorare a implicării, ci dimpotrivă, să dăm dimensiune vieţii duhovniceşti, misionare, administrative şi spirituale”. În continuare, a fost prezentat părintele Andrei Anuşca, fiind reliefată experienţa sa în pastoraţie, experienţa administrativă şi implicarea în activităţi cu tineretul. Câteva gânduri legate de acest moment au mai ţinut primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan, senatorea Doina Elena Federovici şi părintele Cristian Dumitraş de la Parohia Joldeşti, Protopopiatul Botoşani. Părintele Andrei Anuşca a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru încrederea acordată, părintelui protopop Lucian Leonte şi tuturor celor care l-au sprijinit până în prezent. În sala de festivităţi a parohiei, un grup de tineri din parohie, coordonaţi de Sergiu Dascălu, directorul Centrului cultural „Mihai Eminescu” - Vorona, a prezentat un frumos program de cântări religioase, folk şi patriotice. Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani, a fost păstorită din anul 1998 până în noiembrie 2018 de preotul Cristian Ştefan, care s-a transferat la Biserica Doamnei din Bucureşti.