Un nou proiect catehetic în Arhiepiscopia Bucureştilor
Un nou proiect catehetic va fi implementat în Arhiepiscopia Bucureştilor. Acesta se va intitula "Cateheze pentru viaţă" şi se va desfăşura în continuarea proiectului "ABC catehetic-misionar", implementat de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, deosebindu-se de acesta la nivelul metodologiei şi tematicii.
Aspecte privind strategia metodologică şi temele ce urmează a fi abordate în cadrul programului au fost discutate joi, 10 ianuarie, în cadrul unei întruniri consultative desfăşurate la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. La şedinţa organizată de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor au participat profesori de specialitate de la Facultatea de Teologie şi de la Seminarul Teologic din Capitală, metodişti, profesori de religie, responsabilii birourilor de catehizare din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor, reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi ai Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români. Propunerile vor fi centralizate şi sintetizate pentru a fi înaintate spre aprobare într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, urmând ca proiectul să fie implementat în primăvara acestui an. "În cadrul întrunirii, ne-am consultat asupra cadrelor care vor defini această nouă orientare în demersurile de catehizare. A fost dorinţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe care noi o vom transpune în acest proiect, ca aceste cateheze să fie orientate direct către viaţa creştinului contemporan, către problemele şi neliniştile cu care se confruntă. De asemenea, încercăm să cultivăm în sufletul omului contemporan aplecarea către viaţa duhovnicească, în sensul transmiterii unor cunoştinţe religioase sau al aprofundării cunoştinţelor deja existente, în spiritul filocalic. Vom încerca pe cât posibil să evităm, în realizarea catehezelor, formulările scolastice, definiţiile abstracte şi conceptualizările teologice rigide, şi să oferim oamenilor o învăţătură pe înţelesul lor, mai aproape de sufletul lor, încălzită de duhul filocalic şi în nota aceasta caracteristică a spiritualităţii ortodoxe. Este vorba despre transformarea unor stiluri clasice de catehizare într-un nou stil mai dinamic şi mai apropiat de viaţa omului contemporan", ne-a declarat părintele David Pestroiu, consilier coordonator al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Catehezele vor fi publicate săptămânal în "Ziarul Lumina" Catehezele vor fi publicate în cotidianul "Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române cu o săptămână înainte de data până la care trebuie prezentate de preoţi şi diaconi în parohiile din eparhie. Pr. consilier David Pestroiu a mai precizat că aceste cateheze sunt doar nişte modele pe care preoţii vor trebui să le adapteze în funcţie de realitatea existentă în fiecare parohie şi să le completeze în funcţie de sursele bibliografice indicate.