Un nou protopop la Târgovişte

Data: 18 Aprilie 2011

Protopopiatul Târgovişte Sud are un nou protoiereu. Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a numit în funcţia de protopop pe părintele Dogaru Marius, de la Parohia Dărmăneşti, în cadrul unei conferinţe cu preoţii care a avut loc ieri, 18 aprilie. "Părintele Marius Dogaru s-a remarcat la parohie prin râvna pastoral-misionară, iar ca secretar al protoieriei, prin preocuparea faţă de numeroasele probleme administrative", ne-a declarat părintele Marian Puiescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Slujba de hirotesie şi slujba de Te Deum au fost săvârşite în Biserica "Sfântul Nifon" din oraş. La final, noul protoiereu a fost prezentat preoţilor din protopopiat de către IPS Mitropolit Nifon, care a arătat priorităţile administrative ale Protopopiatului Târgovişte Sud. (Marius Nedelcu)