Un nou sistem de votare la Eurovision
Pentru prima dată în istoria Eurovision, la ediția din 2023, voturile vor veni și de la telespectatorii țărilor care nu participă la concurs, a anunţat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea competiţiei muzicale, informează Reuters. Reprezentanții EBU au precizat că votul din „restul lumii” îi va permite publicului să îşi consolideze puterea de a influenţa rezultatul concursului şi să recunoască adresabilitatea globală a concursului, care a înregistrat anul trecut o audienţă TV de peste 160 de milioane de telespectatori. Telespectatorii vor putea să voteze pe o platformă online securizată, iar lista completă cu ţările eligibile va fi publicată cu puţin timp înaintea concursului, organizat de obicei în luna mai. Concursul Eurovision 2023 se va desfășura în oraşul Liverpool din nordul Angliei în numele ţării câştigătoare din acest an, Ucraina. „Voturile din ţările care nu participă la concurs vor fi combinate pentru a crea un set de punctaje cu aceeaşi pondere ca o ţară care participă atât în semifinală, cât şi în marea finală”, potrivit EBU, care a anunţat, de asemenea, că a adoptat modificări şi pentru sistemul de votare din semifinale: artiştii calificaţi în marea finală vor fi decişi începând de anul viitor doar pe baza voturilor exprimate de către public, nu în baza unei combinaţii alcătuite din votul publicului şi votul juriilor naţionale alcătuite din experţi din industria muzicală. Rezultatele din marea finală vor fi în continuare decise de o combinaţie formată din voturile telespectatorilor şi de juriile naţionale.