Un nou teatru în Bucureşti
Apollo111 a fost lansat! Nu, nu este vorba de o nouă rachetă care poartă vreo misiune spaţială americană prin univers, ci despre un nou teatru care a apărut în Bucureşti, mai exact, care a fost inaugurat, vineri, cu spectacolul „Ali: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude.
Noul teatru este fondat de Bogdan Dumitrache, director de casting şi actor, Cătălin Rusu - director de creaţie, Călin‑Peter Netzer - regizor, şi Dragoş Vîlcu - producător de film.
Clădirea în care funcţionează noul teatru este una istorică, care a avut parte de un traseu fericit, în sensul că a fost consolidată în ultimii ani. Sala de spectacole are 127 de locuri, iar pe lângă aceasta mai există o sală de repetiţii şi un bar. Noul teatru vine cu un concept inedit: fiecare stagiune va fi condusă de un alt director artistic, care va aduce și tema pentru respectiva stagiune, astfel, spectatorii putând beneficia de mai multe viziuni artistice. Stagiunea 2016‑2017 este coordonată de actorul Bogdan Dumitrache, iar tema propusă de aceasta este relaţia dintre teatru şi film.
Spectacolul cu care a debutat în viaţa culturală bucureşteană noul teatru, „Ali: Frica mănâncă sufletul”, este creat după un text de Rainer Werner Fassbinder, iar scenografia este semnată de Iuliana Vîlsan, în timp ce luminile sunt asigurate de Tudor Lucaciu. Distribuţia este completată de Adina Cristescu, Eduard Cîrlan, Ilinca Hărnuţ, Lucian Teodor Rus şi Mihai Niţu.
La începutul lunii decembrie, Teatrul Apollo111 va avea și spectacole pentru copii. Debutul în fața celor mici va avea loc pe 3 decembrie, cu o prelucrare a poveştii „Crăiasa Zăpezii”, de H.C. Andersen, dramatizat şi regizat de Iris Spiridon.
Spectacolul cu care se va deschide stagiunea va fi jucat timp de şase săptămâni, ideea fiind aceea ca şase săptămâni să dureze repetiţiile şi alte şase săptămâni derularea spectacolului. Biletele pentru premieră au fost deja vândute, însă doritorii pot avea în vedere spectacolele următoare, printre care se numără „Sieranevada”, după scenariul filmului omonim de Cristi Puiu, şi „După ploaie”, regizat de Alex Maftei, după un text de Sergi Belbel.