Un nou terminal de pasageri la Aeroportul Henri Coandă

Un articol de: Silviu Dascălu - 31 August 2018

Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, care prevede construirea unui nou terminal de pasageri.

Acesta va avea o suprafaţă totală de 100.000 metri pătraţi, două module de 1.500 pasageri pe oră flux, 25 porţi de îmbarcare. Platforma de staţionare aeronave va avea o suprafaţă de 650.000 metri pătraţi şi 56 locuri noi de parcare pentru aeronave, noi căi de rulare de 266.000 mp şi 9.600 de locuri de parcare pentru autoturisme. Durata de realizare a investiţiei va fi de 60 de luni din momentul semnării contractului, iar sumele necesare vor veni din surse proprii ale aeroportului. Bugetul Ministerului Transporturilor va asigura sumele pentru exproprieri, aşa cum prevede legislaţia.