Un nou val de inundaţii în sudul R. Moldova
Inundaţiile ameninţă în prezent sudul Republicii Moldova, unde un tronson al drumului care face legătura între raioanele Cantemir şi Cahul a fost inundat de apele Prutului. Echipele de salvare au construit miercuri un dig de patru metri înălţime pentru a proteja satele Stoiancova şi Ţiganca. Digul are o lungime de peste 300 de metri şi a fost construit pe şoseaua dintre Cantemir şi Cahul. Previziunile specialiştilor nu sunt însă optimiste nici pentru perioada următoare, meteorologii prognozând ploi şi inundaţii pentru următoarele două săptămâni.