Un oaspete de seamă

Preocuparea pentru suflet e o constantă a învăţăturii pe care Hristos a transmis-o prin ucenicii Săi celor ce vor crede în El. Îndemnul Lui, consemnat în Evanghelii, este foarte clar: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă“ (Mt. 10, 28). Fiecare suflet este asemenea unei flori. Iar o floare ca să crească frumos şi graţios trebuie să fie îngrijită. Dacă vom uita de el, de suflet, cândva, şi uneori, din păcate, acest cândva e sinonim cu prea târziu, vom fi întrebaţi de Dumnezeu: „Ce-aţi făcut cu floarea cea aleasă a sufletului pe care v-am dăruit-o? Dar sufletul poate fi asemuit şi cu un musafir găzduit de trupul nostru stricăcios aici pe pământ, pentru a primi dincolo în veşnicie haina incoruptibilităţii, trupul de lumină.

Pilda de astăzi ne vorbeşte despre grija faţă de suflet, înţeles ca pelerin în această viaţă. Un înţelept avea obiceiul să plece de la cursuri neînsoţit de discipolii săi, de care se despărţea imediat. Ei l-au întrebat într-o zi: Învăţătorule, unde te duci? Şi el le-a răspuns: Am un oaspete la mine acasă şi trebuie să-i acord atenţia cuvenită. Dar replica aceasta înţeleptul o dădea zilnic învăţăceilor săi. Ucenicii n-au renunţat, ci l-au întrebat în continuare: Chiar ai un oaspete în fiecare zi? Răspunsul învăţatului a fost următorul: Sărmanul suflet, nu este el un oaspete în trup? Azi e aici, dar mâine va pleca. (Augustin Păunoiu)