Un om al lui Dumnezeu în vreme de criză
Există printre noi modele de viaţă creştină mai multe decât credem. Trebuie doar să privim cu mai multă seriozitate în jurul nostru. Chiar dacă unii sunt convinşi că binele o duce din ce în ce mai rău în România, sunt oameni ale căror fapte demonstrează contrariul. Iulian Vasile este unul dintre ei.
Oamenii care fac bine nu se laudă, nu se bat cu pumnul în piept, nu se afişează în public. În schimb, muncesc mai mult decât vorbesc, se dăruiesc şi cred în ceea ce fac. Şi mai presus de toate, îşi iubesc semenii, ca dovadă vie a iubirii de Dumnezeu. Gesturi creştineşti Unora le va fi greu să accepte existenţa unor asemenea oameni. Fără doar şi poate vor invoca perioada dificilă (din toate punctele de vedere) pe care o traversăm, vinovată de sărăcia resurselor financiare, de unde şi imposibilitatea de a face bine. Şi uite aşa ajungem la resorturile adevăratei crize mondiale - în care ne zbatem şi noi, românii, - criza morală. "În ciuda vremurilor pe care le trăim, Dumnezeu este Acelaşi, numai că noi nu-L putem înţelege din pricina stării în care ne aflăm, a depărtării de El. Dacă pentru unii dintre noi gesturile de bine ale semenilor noştri par ieşite din comun, este pentru că viaţa noastră este ieşită din ascultarea lui Dumnezeu, şi de aceea noi percepem altfel normalitatea", este de părere părintele paroh Sorin Trifu, din localitatea Păuleasca, Teleorman. Referitor la omul de afaceri Iulian Vasile, prietenul său din copilărie regăsit peste ani, preotul vede faptele bune ale acestui om ca fiind gesturi creştineşti, fireşti. "Este un om al lui Dumnezeu, prin care El lucrează. Am văzut lucrarea vădită a lui Dumnezeu încă de la început, când domnul Vasile a venit şi mi-a spus despre proiectul domniei sale", conchide părintele. "Eu mă consider o unealtă şi atât" În urmă cu patru ani, lui Iulian Vasile i-a încolţit în suflet dorinţa de a face un Centru de Îngrijiri Paliative în Teleorman, mai precis în satul Păuleasca, comuna Frumoasa. Fără să piardă timpul cu prea multe gânduri şi planuri, domnul Vasile a vorbit cu părintele Trifu, care s-a alăturat demersului său (viitorul centru va funcţiona în cadrul Parohiei Păuleasca), iar mai apoi a căutat un arhitect. Construcţia de sub poala pădurii din satul teleormănean a început în 2009, iar acum lucrările au avansat până la partea de zidărie, pentru ca la anul să fie dat spre funcţionare. Orice bolnav, din oricare parte a ţării, care se va adresa centrului, în limita locurilor disponibile, va fi bine primit şi îngrijit. Prinsă în cuvinte, povestea pare foarte simplă, chiar facilă. Nu a fost şi nu este deloc aşa pentru nici unul dintre membrii familiei Vasile, pentru că, după cum ştim, momentele importante în viaţă cer la schimb un cât de mic sacrificiu din partea noastră. Însă Iulian Vasile nu se plânge de nimic şi este recunoscător pentru sprijinul oferit de soţia sa, Iuliana. În rest, "tot ce s-a întâmplat şi se va întâmpla se datorează lui Dumnezeu. Eu mă consider o unealtă şi atât. Ştiu clar că ceea ce se i se va da omului care va veni la hospice este ceea ce mi-aş dori eu să primesc". Hospice este denumirea occidentală a centrului de îngrijiri paliative... Trezirea Despre relaţia sa cu Dumnezeu, despre oameni şi viaţă, Iulian Vasile are o "filosofie" care merită ascultată: "Cred că românii sunt legaţi de Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi, în momentele de răscruce, ştim că dacă cerem ajutor de la El îl vom şi primi. Fiecare om are momentul lui de trezire. Nu toţi suntem setaţi să ne trezim în acelaşi timp. În momentul în care te-ai trezit, începi să vezi lumea cu alţi ochi. Şi tot ceea ce poţi face este să acţionezi, în aşa fel încât să-l trezeşti şi pe cel de lângă tine. La fel de bine, omul se poate trezi mai târziu. Important este că se trezeşte. De aceea, nu trebuie să-l judecăm pe cel de lângă noi. Pe de altă parte, trebuie să fim ori reci, ori fierbinţi. Niciodată căldicei. Mai bine să fii rece şi în al 12-lea ceas să deschizi ochii şi te transformi într-un rug aprins. Nu mă mai gândesc atât de mult şi nu-mi pun nădejdea în forţele mele. Pur şi simplu cred că, dacă Dumnezeu a făcut posibilă începerea acestui plan, şi a adunat oameni lângă mine, nu are importanţă cât va dura. Poate nu voi reuşi eu în viaţa asta să termin proiectul început, poate îl vor continua alţii. Nu contează. Bine că s-a început". Fapta cea bună, speranţa, credinţa Ceea ce trebuie reţinut este gândul bun cu care soţii Vasile au pornit împreună în îndeplinirea misiunii lor: ajutorarea unor oameni - trataţi cu prea puţină grijă de societate şi de familie - bolnavii de cancer în stadiu avansat. Iulian Vasile spune că trebuie să ne gândim din timp la semenii aflaţi în nevoie, pentru că nu se ştie când vom avea şi noi nevoie de ajutor. În faţa lui Dumnezeu şi a bolii suntem cu toţii egali. În această idee, cheia în care se va desfăşura activitatea în cadrul viitorului centru de îngrijiri paliative va avea în vedere că bolnavul este cea mai importantă persoană, lui trebuie să i se ofere totul, necondiţionat, atât din punct de vedere medical, psihologic, spiritual. Iulian Vasile crede că un om nu are voie să-l privească de sus pe celălalt decât în momentul în care întinde mâna să-l ridice de jos. Prin tot ceea ce face, Iulian Vasile încearcă, în primul rând, să se transforme pe sine. Să îşi schimbe sufletul. Mai apoi, doreşte să-şi îndrume familia pe o cale dreaptă, să fie exemplu bun pentru copiii săi, ca să aibă nişte repere pentru când îşi vor lua viaţa în propriile mâini. "Nu realizăm, dar în timpurile acestea se petrec transformări spirituale foarte importante. Tocmai de aceea, oamenii buni trebuie să fie împreună, pentru că cei răi cu siguranţă sunt uniţi. Am o speranţă: cât timp vom merge în noaptea de Înviere să luăm lumină şi pe pământ se vor naşte prunci, Dumnezeu nu ne va lăsa", conchide Iulian Vasile. Mai mult decât un exemplu, demn de urmat şi apreciat, faptele bune ale acestui om bogat (şi nu fac referire la calităţile spirituale cu care a fost înzestrat) demolează imaginea multora despre oamenii cu stare din România, etichetaţi adeseori negativ. Iulian Vasile demonstrează în fiecare zi că poţi să ai putere şi bani fără să-L uiţi pe Dumnezeu, fiind un bun creştin chiar şi în vreme de criză. Cei care doresc să ia legătura cu Iulian Vasile pot intra pe adresa de internet: www.ingrijiripaliative.ro.