Un om care împletea mereu rugăciunea cu milostenia
La Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea nemţeană Cuiejdi, Protopopiatul Piatra-Neamţ, a fost oficiată duminică, 3 august, o slujbă de pomenire pentru părintele profesor Constantin Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi fost paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Berlin, la 5 ani de la trecerea sa la Domnul.
Prin grija părintelui Florin Gheorghe Sfarghie, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdi şi la dorinţa credincioşilor, la această parohie, în fiecare an în luna august, se oficiază slujbe de pomenire pentru cel care şi-a pus viaţa la temelia bisericii din Berlin. Şi anul acesta la slujba Parastasului, oficiată după Sfânta Liturghie, au participat foşti colegi de seminar şi de facultate, membri ai familiei, precum şi numeroşi credincioşi care l-au avut ca părinte duhovnicesc. „Pentru parohia noastră a fost un moment deosebit. Cu toţii ne-am amintit cu mare drag de părintele. A fost un preot deosebit, un coleg cum nu mai întâlneşti niciodată şi un mare rugător, un om care împletea mereu rugăciunea cu milostenia. De fiecare dată când ajungea în România, slujea şi la mine în parohie. Îi cunoştea pe aproape toţi oamenii de aici, iar credincioşii îl îndrăgeau, dovadă că şi acum se adună în jurul meu şi îl pomenim cu dor. Eu îl simt permanent la slujbă lângă mine. După slujba Parastasului a urmat agapa frăţească la care a participat cu mare emoţie tot satul. Fratele părintelui Constantin Mihoc, părintele Dan Mihoc de la Suceava, care a fost prezent la slujba de pomenire, a rostit un cuvânt de învăţătură la finalul Sfintei Liturghii, aducându-ne tuturor aminte de prezenţa iubitoare şi plină de lumină a părintelui Constantin“, ne-a spus pr. Florin Gheorghe Sfarghie.
În ziua de 4 august 2009, în timp ce lucra cot la cot cu cei câţiva muncitori pe şantierul viitorului locaş de rugăciune din Berlin, zidul unei construcţii mai vechi s-a dărâmat peste părintele Constantin şi peste cel care îi era alături. Părintele Constantin a rămas viu în sufletele celor care l-au cunoscut, prin povăţuirile sale duhovniceşti, dar mai ales prin faptele sale, demne de un vrednic slujitor al Sfântului Altar. Familia părintelui profesor Constantin Mihoc i-a făcut prastas joi, 31 iulie, la Biserica „Buna Vestire“ din Suceava.