Un prânz cald pentru trup şi suflet la Cantina socială „Sf. Maria Magdalena” din Roşu
În perioada 8-28 aprilie, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează, pentru al patrulea an consecutiv, campania de Paşti „Masa Bucuriei”. Proiectul are drept scop asigurarea alimentaţiei persoanelor nevoiaşe prin intermediul unei colecte naţionale de produse alimentare. Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzul cald al beneficiarilor cantinelor sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Cantina „Sfânta Maria Magdalena” de la Roşu, care activează de 10 ani, este una dintre ele. Cantina socială este un serviciu care constă în oferirea unei mese calde bătrânilor singuri, copiilor din familii social-vulnerabile şi persoanelor cu dizabilităţi. Persoanele nevoiaşe sunt identificate de către preotul paroh, coordonatorul centrului şi asistentul social din localitate şi sunt incluse în lista beneficiarilor. Serviciul este oferit cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 10:00 până la ora 15:00.
Datorită acestui serviciu, 20 de bătrâni şi copii din familii social-vulnerabile sunt asiguraţi zilnic cu câte un prânz cald. Beneficiarii cu dizabilităţi sunt deserviţi la domiciliu de către cei 18 voluntari implicaţi în activităţile Centrului parohial. „În Evanghelia după Matei, Mântuitorul spune: «Am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi». Aceste cuvinte ne dau un imbold de a-i ajuta pe cei necăjiţi şi neajutoraţi, care nu au posibilitatea să se îngrijească singuri. Şi această misiune o îndeplinim prin intermediul cantinei sociale.”, ne-a spus pr. Gheorghe Untilă, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din satul Roşu.
Povestea unui beneficiar
Ana Fieraru, în vârstă de 60 de ani, este beneficiară a cantinei sociale din anul 2003. Pe când avea 40 de ani, a suferit un ictus şi a fost diagnosticată cu paralizie totală. Deşi a crescut trei copii, doamna Ana a rămas neajutorată. Nu avea nici măcar o casă, locuia cu chirie. Câţiva ani a trăit singură, unicul ei sprijin şi ajutor fiind voluntarii de la Centrul parohial „Sfânta Maria Magdalena”. Zi de zi, tinerii se duceau la ea, o îngrijeau şi o hrăneau. După luni grele de chin şi suferinţă, în sat a revenit fiul doamnei Ana, pe care asistenţii sociali l-au convins să rămână alături de mama lui. Între timp, situaţia ei s-a agravat. De vreo câţiva ani, doamna Ana nu poate nici măcar să vorbească. Le mulţumeşte voluntarilor doar din privire, însă ochii ei, care se înviorează de fiecare dată când tinerii îi calcă pragul, spun mult mai multe decât ar spune prin cuvinte.
Cristina Erizan, voluntară la Centrul parohial „Sfânta Maria Magdalena” din satul Roşu, ne-a spus: „În fiecare zi, vin la centru ca să duc mâncare bătrânilor nevoiaşi şi bolnavi. Îmi pare foarte rău că sunt neajutoraţi şi vreau să fac măcar puţin ca să-i ajut”.
Centrul parohial „Sfânta Maria Magdalena” activează din 2003 şi, pe lângă cantina socială, aici se desfăşoară şi activităţi de educaţie non-formală pentru copii. În 2012, în activitatea centrului au fost implicaţi 18 voluntari, iar de serviciile lui au beneficiat 26 de bătrâni şi 75 de copii.
În cadrul Mitropoliei Basarabiei activează o cantină socială în oraşul Leova şi în această lună şi-a început activitatea Cantina socială mobilă „Aproape de Aproapele” în Chişinău.