Un preot botoşănean a construit o locuinţă pentru o familie rămasă pe drumuri după un incendiu devastator
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 septembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent în localitatea Călăraşi - judeţul Botoşani, unde a oficiat slujba de sfinţire a noii case a familiei Apăvăloaie, refăcută după un incendiu, la iniţiativa şi cu sprijinul preotului Ioan Pădurariu, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din localitate. În demersul său, părintele a fost ajutat de mai mulţi binefăcători, atât enoriaşi, cât şi persoane ce au aflat de caz.
Casa în care locuia familia Apăvăloaie din localitatea Călăraşi - judeţul Botoşani a fost distrusă complet într-un incendiu produs în luna mai a acestui an. Momentul a fost cu atât mai drmatic, cu cât cei doi soţi aşteptau cel de-al treilea copil, ceilalţi doi având vârsta de 13, respectiv 5 ani.
Prin implicarea preotului Ioan Pădurariu, locuinţa a fost refăcută complet, în numai câteva luni. Pentru a duce la bun sfârşit lucrarea de construcţie a unei noi locuinţe, preotul a făcut tot ce i-a stat în putinţă, de la strângere de fonduri, până la muncă efectivă de şantier împreună cu soţia şi copiii. Ca o încununare a sprijinului depus de preot şi binefăcători, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de sfinţire a noii case, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care nu a lipsit părintele Ioan Pădurariu şi părintele Toma Gradinaciuc, protoiereul Protopopiatului 1 Iaşi.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi făcut alături de mine posibilă această «minune», prin care cei trei copii ai familiei Apăvăloaie au o casă nouă. Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi avut încredere în mine - membrii Consiliului parohial, enoriaşii mei şi toţi oamenii cu inimă mare, mulţi dintre voi neavând nici o tangenţă cu familia sau cu satul nostru”, le-a transmis părintele Ioan Pădurariu celor care i-au sărit în ajutor.