Un preot harnic şi duhovnicesc a trecut la Domnul

Data: 06 Septembrie 2011

Îndurerată familie,

Întristată adunare, Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a părintelui Petre Ignat, paroh la Parohia Sfântul Gheorghe - Griviţa, Protoieria I Capitală, şi fost secretar la Centrul Eparhial Bucureşti, între anii 1975 şi 1977. Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru dumneavoastră, familia sa, dar şi pentru credincioşii pe care i-a păstorit. Preot harnic şi duhovnicesc, înzestrat cu simţ practic şi liturgic deosebit, părintele Petre Ignat a fost un mare iubitor al slujirii sfântului altar şi al oamenilor. El rămâne un exemplu, pentru tineri în special, prin modul în care a înţeles că slujirea lui Hristos trebuie însoţită de dăruirea de sine, de slujirea aproapelui şi de dragostea faţă de Biserica Sa. Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul robului Său părintele Petre Ignat în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi. Veşnica lui pomenire, din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române