Un rector nou conduce „Cuza“ cu vechea echipă de prorectori
▲ După două mandate de rector, însumând opt ani, Dumitru Oprea a predat ştefeta la conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi lui Vasile Işan, noul rector ales sâmbătă, 16 februarie, de către Senatul Universităţii ▲
În şedinţa Senat de sâmbătă, 16 februarie, rectorul Dumitru Oprea a prezentat un scurt raport al activităţii din mandatul său. Astfel, el consideră că cea mai mare parte a obiectivelor propuse la începutul mandatului din 2004 au fost îndeplinite, printre acestea cel mai important fiind implementarea Sistemului Bologna. Astfel, în acest moment, studiile la Universitatea „Cuza“ sunt împărţite pe cicluri (licenţă, masterat şi doctorat) iar admiterea se realizează pe domenii de licenţă. Studenţii îşi pot creşte şansele de angajare, completându-şi traseul academic cu o specializare complementară. O impulsionare a competiţei între studenţi este şi posibilitatea de a trece semestrial de la taxă la buget sau invers, în funcţie de performanţe. În plus, pentru a-şi echivala mai uşor studiile, Universitatea le eliberează la absolvire suplimentul de diplomă şi acte de studii, în mai multe limbi străine. Referitor la partea de cercetare, Universitatea „Al. I. Cuza“ s-a impus drept o instituţie de top, cotată prima pe ţară în ultimii trei ani într-un clasament naţional al cercetării. Din 2004 şi până în prezent, profesorii şi doctoranzii ieşeni au realizat 30 de proiecte internaţionale în valoare de aproximativ un milion de euro. De asemenea, la Universitatea „Cuza“ au fost create trei centre de excelenţă şi s-au acordat premii de aproximativ 1,7 milioane de lei, la care se adaugă aproape 1000 de lei pentru un concurs studenţesc de articole ştiinţifice. Prestigiul Universităţii a fost întărit şi prin colaborarea internaţională, instituţia din Iaşi fiind acum membră în trei noi reţele şi asociaţii importante: Grupul Coimbra, Reţeaua Utrecht şi RUFAC - Reţeaua Universităţilor Francofone. În aceşti ultimi patru ani, mandatul rectorului Oprea s-a axat pe două direcţii inedite de integrare a educaţiei: pe verticală şi pe orizontală. Prima se referă la înfiinţarea de instituţii de învăţare timpurie, şi anume grădiniţa şi şcoala primară „Junior“, iar a doua, integrarea pe orizontală, la proiectul de universitate completă, pentru a completa oferta universitară cu toate domeniile acoperite de structura ei, atunci când a fost înfiinţată. De asemenea, în ultimii opt ani s-a înregistrat o creştere de 16 ori în domeniul veniturilor, de la 16 milioane de lei în 1999, la 270 de milioane lei în 2007. Alte obiective îndeplinite ale mandatului rectorului Dumitru Oprea s-au centrat pe activitatea administrativă şi anume pe crearea de departamente noi: DCMP (Cercetare şi Managementul Proiectelor) şi MEDIA (Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică), dar şi pe activitatea socială. Un rector ales din trei candidaţi Vasile Işan a preluat Universitatea de la profesorul său, Dumitru Oprea. Noua echipă a celei mai mari Universităţi din zona Moldovei a fost desemnată de noul Senat. Astfel, rectorul desemnat a fost prof. univ. dr. Vasile Işan, care a adunat 38 de voturi, în timp ce Ovidiu Cârjă de la Faculatea de Matematică a obţinut 11 voturi, iar Dan Cristea de la Facultatea de Informatică a obţinut 21 de voturi. După alegerea noului rector, a fost desemnată echipa de conducere care, în mare parte, a rămas aceeaşi care s-a aflat şi sub conducerea fostului rector, Dumitru Oprea. În funcţia de prorector cu programe preuniversitare şi de licenţă a fost desemnat Constantin Sălăvăstru de la Facultatea de Filosofie. Prorectorul pentru programe de masterat şi doctorat a fost desemnat în persoana lui Gheorghe Iacob de la Facultatea de Istorie. Prorectorul pentru cercetare inovare este Gheorghe Popa de la Facultatea de Fizică, în timp ce prorectorul pentru dezvoltare instituţională este pr. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă. La conducerea prorectoratului de relaţii internaţionale se află Henri Luchian de la Facultatea de Informatică, iar prorectorul pentru servicii studenţi şi absolvenţi a fost desemnată Carmen Creţu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Cancelarul Universităţii a fost ales în persoana lui Cătălin Tănase de la Facultatea de Biologie, director al Grădinii Botanice. Noul rector de la „Cuza“, Vasile Işan, predă cursurile de Economia afacerilor, Tranzacţii în comerţul internaţional şi Transporturi, expediţii şi asigurări internaţionale la catedra de Economie Politică din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Profesorul Vasile Işan, născut în 1961, a făcut Liceul Militar „Ştefan cel Mare“, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, după care a urmat studiile la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi, devenind doctor în economie, în anul 1999. A făcut stagii de pregătire în numeroase univesităţi de prestigiu printre care Universita degli Studi di Bologna, Italia, University of Nebraska, Omaha, USA, Nottingham Trent University, Marea Britanie. A ocupat mai multe funcţii administrative în facultatea din care face parte, precum şi funcţia director general al Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Programe Comunitare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ocupându-se de problemele legate de reforma învăţământului universitar în contextul Procesului Bologna - de reorganizare a învăţământului pe cicluri universitare. Este şi membru al Grupului pentru Dialog Social din Iaşi, autorul a două cărţi, şase manuale universitare, coautor la patru cărţi, autor şi coautor a 103 articole şi studii în reviste şi volume cu referenţi ştiinţifici. A prezentat peste 60 de lucrări la diferite conferinţe şi simpozioane desfăşurate la universităţile din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Timişoara şi în străinătate, pe teme privind: dezvoltarea economică, tranziţia de la plan la piaţă, eficienţa economică şi finanţarea investiţiilor, dezvoltarea antreprenorială, comerţul internaţional, investiţiile străine directe, afacerile internaţionale. De asemenea, a fost director pentru două granturi finanţate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior (CNCSIS), în anii 2003, 2006 şi coautor la 10 contracte şi granturi de cercetare.