Un slujitor al lui Hristos și iubitor al comunității parohiale
Am primit cu durere anunțul trecerii din această viaţă a Părintelui Marian Căruntu, petrecută duminică, 14 mai 2017. După o activitate pastorală rodnică, de 33 de ani, ca preot coslujitor în cadrul Parohiei Brănești - Protopopiatul Ilfov Sud, Părintele Marian Căruntu s-a mutat la viața cea veșnică, de unde se roagă neîncetat pentru cei care l-au cunoscut.
S-a născut la 31 octombrie 1958, în comuna Adânca, județul Dâmbovița. Părinții săi, Gheorghe și Maria, i-au acordat tot sprijinul în vederea împlinirii vocației sale preoţeşti. Astfel, în anul 1973, a început studiile la Seminarul Teologic din București, pe care l-a absolvit în anul 1978. După încheierea studiilor seminariale, a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București, pe care le-a absolvit în anul 1983. În același an 1983, s-a căsătorit cu Mărioara Ilie, căsătorie care va fi binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii: Marina Adriana (născută în 1984) și Ovidiu Flavian (născut în 1989).
A fost hirotonit diacon la 29 ianuarie 1984, în Catedrala Patriarhală din București, de către Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și, a doua zi, preot pe seama Parohiei Brănești-Ilfov.
A dat dovadă de statornicie și dragoste față de credincioșii din parohie, fapt pentru care a ales să le rămână preot în această parohie până la sfârșitul vieții sale pământești. A răspuns cu promptitudine tuturor solicitărilor venite din partea acestora, desfășurându-și activitatea ca un părinte blând și destoinic, renumit prin viața sa virtuoasă. A colaborat în mod exemplar cu preotul paroh, cu reprezentanții Protopopiatului și ai Centrului eparhial, fiind un model de înțelegere și întrajutorare între preoții slujitori ai parohiilor.
Preacucernicul Părinte Marian Căruntu a desfășurat o activitate rodnică în păstorirea tinerilor din parohie, implicându-se în mod special în aplicarea programelor catehetice „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”. A activat și ca profesor de religie în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din această localitate. Activitatea Preacucerniciei Sale nu s-a rezumat doar la slujirea liturgică și la catehizarea tinerilor, ci a cuprins și activități caritabile dedicate persoanelor vulnerabile din punct de vedere social și, totodată, copiilor care se aflau în pericol de abandon școlar. În predicile sale bine pregătite și în cuvântările ocazionale, Preacucernicul Părinte Marian Căruntu a evidențiat adesea importanța unității familiei creștine și a creșterii copiilor în armonia vieții bisericești, împărtășirea tuturor membrilor familiei cu Sfintele Taine și semnificația deosebită a rugăciunii în comun a acestora. Pentru activitatea sa misionară deosebită, Preacucernicul Părinte Marian Căruntu a fost hirotesit sachelar pe data de 6 decembrie 2006 de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască familiei Părintelui Marian Căruntu și credincioșilor pe care i-a păstorit mângâiere sufletească și întărire duhovnicească, cerând totodată să odihnească sufletul Părintelui Marian Căruntu în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a Părintelui Marian Căruntu (1958-2017), preot coslujitor la Parohia Brănești, Protopopiatul Ilfov Sud, oficiată joi, 18 mai 2017, ora 11:00, la Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Brănești, din comuna Brănești.