Un spaţiu dedicat frumuseţilor Ortodoxiei
Recent, cu prilejul împlinirii celor 5 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Daniel, s-au inaugurat şi sfinţit Galeriile „Cuvântul Vieţii“, noul magazin de obiecte, cărţi şi veşminte bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Situat pe Calea Victoriei, într-o regiune emblematică a Bucureştiului, în centrul vechi, noul magazin oferă un cadru elegant, luminos, pentru iubitorul de obiecte şi cărţi bisericeşti. Galeriile „Cuvântul Vieţii“ comercializează o gamă extrem de variată de produse şi obiecte liturgice: veşminte, icoane, cărţi duhovniceşti şi de cult, CD-uri, DVD-uri, suvenire şi consumabile (tămâie, cărbune, mir, lumânări etc.), dar reprezintă totodată şi un loc de relaxare, unde vizitatorii se pot opri să citească literatură duhovnicească, să urmărească emisiunile transmise de Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, sau să admire obiecte bisericeşti şi lucrări de artă eclesială. Spaţiul este suficient de generos, încât să găzduiască mai multe secţiuni (librărie, suvenire, icoane, veşminte bisericeşti etc.), semnalizate prin plăcuţe inscripţionate în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
„Având în vedere faptul că Bucureştiul este o capitală europeană şi este vizitat de o mulţime de turişti, interesaţi de spiritualitatea ortodoxă românească, este necesar ca ei să găsească pe parcursul periplului lor şi hrana duhovnicească, pe care magazinul încearcă să o ofere prin spaţiul generos dedicat cărţilor duhovniceşti şi obiectelor bisericeşti. Arhiepiscopia Bucureştilor mai deţine şi alte imobile destinate comercializării obiectelor bisericeşti, dar este pentru prima dată când deschidem un aşa magazin, cu o aşa amploare, cu un atât de generos spaţiu, cu o ofertă atât de generoasă. Vizitatorii pot găsi aici de toate, chiar şi clopote, o catapeteasmă în mărime reală, cu o mică simulare a unui Sfânt Altar, un spaţiu alocat cărţilor, unde cititorii se pot aşeza la o masă şi se pot delecta din sute de titluri de carte duhovnicească, şi două spaţii de joacă pentru cei care vin împreună cu cei mici“, ne-a explicat părintele Ioachim Bejenariu, şeful Serviciului Colportaj din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Palatul Nifon, în care se află Galeriile „Cuvântul Vieţii“, a fost construit în anul 1891, după proiectul arhitectului francez Paul Gottereau. Această clădire, strâns legată de istoria şi viaţa Bisericii Ortodoxe Române, şi-a deschis acum porţile, după o serie de amenajări ale spaţiilor de la parter, împărtăşind trecătorilor din comorile artei sacre şi ale spiritualităţii bisericeşti prin intermediul noilor galerii.
„Acest magazin era necesar ca să concentrăm micile magazine pe care le avem în oraş într-unul mai mare şi să ne încadrăm în testamentul mitropolitului Nifon, care a lăsat prin documentele Aşezămintelor Nifon şi acest edificiu, ca el să fie folosit pentru educaţie creştină, pentru a-i forma duhovniceşte pe tineri şi pe adulţi. Prin carte bisericească, dar şi prin artă se transmite simţământul aprecierii dreptei credinţei şi al frumuseţilor Ortodoxiei. Ortodoxia nu este numai adevărată, ci şi frumoasă, pentru că slava lui Dumnezeu nu poate fi decât o frumuseţe eternă“, a spus Preafericitul Părinte Daniel la sfinţirea Galeriilor „Cuvântul Vieţii“.
Ca urmare a spaţiului generos şi agreabil pe care îl oferă, Galeriile „Cuvântul Vieţii“ vor putea găzdui în viitor lansări de cărţi, expoziţii de icoane, precum şi numeroase alte evenimente culturale de factură religioasă.