Un student ieşean a realizat o mână bionică
Adrian Ursu, student la Universitatea Tehnică "Ghe. Asachi" din Iaşi, a impresionat comisia de licenţă a instituţiei de învăţământ cu lucrarea sa mai puţin obişnuită - o mână bionică. Studentul a obţinut nota 10 la examenul de licenţă, proiectul fiind rezultatul a luni de muncă şi cercetare în laborator. Pentru a ajunge la o astfel de performanţă, absolventul a utilizat nu doar informaţiile acumulate pe parcursul anilor de studiu, dar a beneficiat şi de sprijinul real al profesorului şi de infrastructura şi aparatura facultăţii. Aşa a fost posibil ca după luni de muncă, sub coordonarea conf. dr. ing. Dan Dobrea, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Adrian Ursu să fie recompensat cu nota 10. "După o discuţie, am decis să realizez acest proiect (mâna bionică - n.r) în laboratorul de la facultate, cu domnul profesor. Am dorit să fac ceva cu o utilitate practică, care să poată fi folosit cu succes în numeroase domenii precum cel medical, industrial şi chiar spaţial. Această mână va aplica o forţă mai mare, pe care omul nu o are disponibilă", a declarat Adrian Ursu.