Un tablou al smereniei

De la avva Pistos nu ne-au rămas în Pateric cuvinte originale, dar, până la urmă, originalitatea are alt sens la părinții ascetici. Originalitatea înseamnă fidelitate și autenticitate. Avva Pistos poves­tește întâlnirea cu avva Sisoe, care în clipa în care este rugat să spună un cuvânt, alege ca, în loc să vorbească de la sine, să povestească o întâmplare: „Am mers la avva Or și la avva Athre. Avva Or era bolnav de optsprezece ani. M-am închinat înaintea lor și i-am rugat să îmi spună un cuvânt. Avva Or mi-a zis: «Ce să îți spun eu ție? Du-te și fă ce vezi.

Dumnezeu este al celui râvnitor, care se jertfește în toate». Avva Or și avva Athre nu erau din aceeași regiune, dar s-au împăcat de minune până la ieșirea din trup. Avva Athre era foarte ascultător, iar avva Or, din cale afară de smerit. Am petrecut câteva zile cu ei, ca să-i iscodesc și am văzut o minune pe care a făcut-o avva Athre. Cineva le-a adus puțin pește și avva Athre a vrut să i-l pregătească bătrânului. A luat cuțitul să-l curețe, dar tocmai atunci l-a strigat avva Or. El a lăsat cuțitul în pește și n-a mai curățit, iar eu am rămas uimit de marea lui ascultare, fiindcă n-a spus: «Mai așteaptă un pic să curăț peștele». L-am întrebat: «Cum ai dobândit o asemenea ascultare?» El mi-a zis: «Nu eu sunt ascultător, ci bătrânul». Apoi m-a luat și mi-a zis: «Vino să-i vezi ascultarea». A fript peștele, arzându-l anume și l-a dus bătrânului. Acesta a mâncat fără să zică nimic. Și când l-a întrebat: «E bun peștele, avvă?», el a răspuns: «Foarte bun». Apoi i-a adus și puțin gătit cum trebuie, zicându-i: «Pe acesta l-am ars, avvă», iar bătrânul a răspuns: «Da, l-ai ars un pic». Atunci avva Athre mi-a zis: «Vezi cât de ascultător este?» Am plecat de la ei, străduindu-mă din răsputeri să fac ce am văzut”.

Povestirea aceasta este atât de puternică și de elocventă, încât un comentariu riscă să strice frumu­sețea prin exces de cuvinte. Subliniez, totuși, câteva detalii cu privire la smerenie, pentru că întreaga istorisire este brodată în jurul acestei virtuți capitale.

Marele Sisoe refuză să dea el un cuvânt, pentru că are conștiința că ceea ce a văzut la alții e mai prețios decât ce ar putea spune el. Se așază, deci, cu smerenie, în continuitatea tradiției, în lanțul neîntrerupt al învățăturii care trece de la o gene­rație la alta.

Avva Or are curajul de a învăța nu prin cuvinte, ci prin ceea ce face. Tocmai de aceea, când i se cere un sfat, mută privirea de pe cuvinte pe fapte: „Du-te și fă ceea ce vezi”. Iar ceea ce a văzut avva Sisoe a fost o minune, după cum el însuși descrie: minunea ascultării reciproce și a smereniei. Chiar pentru ascet e limpede că o asemenea ascultare reciprocă, o asemenea dinamică a relației dintre bătrân și ucenic ține de regimul extraordinarului și nu este, din păcate, o experiență curentă. Dar „Dumnezeu este al celui râvnitor, care se jertfește în toate”.