Un tânăr italian din patru nu are ocupație
Peste trei milioane (25,1%) de tineri italieni cu vârste între 15 şi 34 de ani nici nu muncesc şi nici nu studiază, reprezentând categoria aşa-numiţilor „nini”, Italia fiind ţara europeană cu cei mai mulţi tineri fără ocupație, relevă un raport citat de EFE. Diferenţele ies în evidenţă mai ales între nordul dezvoltat şi sudul mai sărac. În sud, procentul de „nini” în rândul tinerilor este de 39%, faţă de 18% în nord. (C. Z.)