Un veritabil simbol pentru lumea muzicală

Sabin Drăgoi este unul dintre marii compozitori și folcloriști bănățeni. 303 colinde cu text și melodie, 360 de melodii din Arad și Hunedoara poartă semnătura lui. De asemenea, Sabin Drăgoi este creatorul român cu peste 100 de lucrări în toate genurile muzicale.

Renumitul compozitor Sabin Drăgoi s-a născut la 18 iunie 1894, într-un sat de pe malurile Mureşului, în comuna Selişte din judeţul Arad, o regiune bogată de artă populară. Fiu al lui Vasile Drăgoi, cântăreţ bisericesc şi vestit cimpoier, şi al Floarei (născută Cojan), Sabin Drăgoi a fost, încă din copilărie, fascinat de atmosfera muzicală a satului natal. Așa se face că de tânăr a asimilat substanţa melodică şi ritmică a poporului în mijlocul căruia şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, învăţând, totodată, să-i preţuiască cultura milenară.

Înainte de a fi trimis pe front în Primul Război Mondial, vine în contact, prin muzica vocală a unor compozitori înaintaşi (C. Porumbescu, G. Musicescu, G. Dima), cu începuturile de tradiţie artistică naţională. Studiază apoi, ca autodidact, creaţia compozitorilor din şcoala naţională rusă, cehă şi maghiară. Mai târziu, când, graţie unei burse, îşi poate desăvârşi pregătirea de specialitate la Praga, continuă şi adânceşte studiul operei unor compozitori ca Ceaikovski, Smetana, Dvorak, Grieg, căutând să-şi însuşească spiritul creaţiei acestora.

Formulând crezul artistic ce avea să stea la temelia întregii sale activităţi ulterioare, Drăgoi scria la Praga, în 1921, un articolul cu caracter programatic, intitulat „Asupra muzicii româneşti”, în care spune: „Compozitorul român trebuie să redea prin muzică ceea ce firea neamului său reprezintă mai caracteristic, mai trainic şi definitiv. Aici este izvorul originalităţii şi personalităţii artistului creator” (în „Muzica”, an. III, nr. 12, București, dec. 1921, pp. 219-222).

Ridicarea melosului de sorginte folclorică la rang de muzică cultă

Creaţia lui Sabin Drăgoi, în totalitatea ei, se ridică la nivelul atins de George Enescu şi Paul Constantinescu, în afirmarea specifică a şcolii naţionale de compoziţie. Pasiunea pentru cântecul ţărănesc, cel mai curat izvor al folclorului românesc, l-a condus pe Drăgoi la asimilarea realităţii modale a muzicii populare româneşti, formându-şi o gândire melodico-armonică ce trasează perspectivele armoniei modale, integrată totuşi armoniei tonale. Având la bază armonia tonală, Drăgoi imprimă armoniei din creaţia sa nuanţe modale, folosind înlănţuiri şi cadenţe improprii stilului armonic apusean convenţional, dând conţinutului un specific românesc, dependent de melodie.

Faptul că Sabin Drăgoi reprezintă un veritabil simbol pentru lumea muzicală a Banatului este un lucru de netăgăduit şi argumentat în primul rând de pluralitatea domeniilor de activitate în care s-a remarcat. Pentru întreaga muzică românească, activitatea componistică a lui Sabin Drăgoi are o dublă semnificaţie: pe de o parte, tratează melosul de sorginte folclorică, reuşind să ridice muzica noastră populară la rangul de muzică cultă, iar pe de altă parte, poate fi considerat unul din fondatorii școlii naţionale de muzică românească şi întemeietorul dramaturgiei muzicale româneşti.

O intensă procupare pentru muzica bisericească

Referindu-se la contribuţia lui Sabin Drăgoi la elaborarea unei muzici româneşti orotodoxe, compozitorul Filaret Barbu mărturisea: „Încă de la prima sa Liturghie a înţeles care îi este contribuţia în direcţia creaţiilor de muzică religioasă. Această contribuţie este însăşi imaginea fiinţei divine cu o putere armonică dătătoare de viaţă care trebuie simţită, înţeleasă şi apreciată, căci numai în chipul acesta poate să îşi creeze muzica cea adevărată, devenind divină, naturală şi omenească” (Filaret Barbu, „Sabin Drăgoi - Liturghia solemnă”, Ed. Dacia, 1940, p. 4).

După cum mărturisea însuşi compozitorul, „muzica noastră religioasă de tip ortodox porneşte de la tezaurul stranei, nu e bine să continuăm tradiţia artei sonore vest-europene, bazată pe muzica barocului. Noi avem acel ceva al imnelor bizantine şi psaltice din care nu lipsesc benefice influenţe populare şi acest aspect trebuie preluat cu o nobilă forţă emoţională într-un ton confesional, aşa cum stă bine acestor lucrări aflate în corespondenţă spirituală cu stilul arhitectonic al minunatelor mănăstiri din ţară” (Doru Popovici, „Muzica religioasă a lui Sabin Drăgoi”, în „Învierea”, nr. 8/1994, p. 4).

Sabin Drăgoi s-a preocupat de viaţa sa spirituală, apropiindu-se de Divinitate prin intermediul celor trei Liturghii compuse în timpul vieţii sale: Liturghia în Mi minor pentru cor de bărbaţi, Liturghia solemnă în Fa major pentru cor mixt şi Liturghia poporală. În aceste Liturghii se pot remarca episoade de mare interiorizare şi frumuseţe artistică, care, împletite cu momente de maximă expansiune, au drept efect obţinerea unor contraste absolut inedite.

Liturghia solemnă în Fa major pentru cor mixt reprezintă cea mai importantă lucrare religioasă a compozitorului, în care dă dovadă de un mare meşteşug artistic. Ţesătura scriiturii corale este atât de fin şi de omogen realizată, încât fiecărei voci din ansamblu îi revine o linie melodică frumoasă, dând senzaţia de perfecţiune, melodica acestei capodopere provenind din tradiţia vechilor cântece de strană din Banat.

Liturghia pentru cor de bărbaţi în Mi minor aparține perioadei celei mai prolifice în domeniul creaţiei, fiind esenţială pentru definirea stilului propriu. Această compoziție, pe lângă faptul că aparţine Bisericii Ortodoxe prin conţinutul ei, prin structură, tonalism în melodică şi modalism în armonizare, este și dedicată Patriarhului Miron Cristea. Fondul melodic al Liturghiei nu se poate încadra în glasurile, modurile bizantine şi nici în modurile heptacordice populare cromatice, ci, mai degrabă, în variantele major-minorului cu tentă modală: minorul natural şi majorul melodic. Tonalitatea de bază a Liturghiei este Mi minor, fiind abordate şi alte planuri tonale. Esenţială este însă gândirea armonică modală pe un cadru în general tonal. În Liturghia pentru cor bărbătesc a lui Sabin Drăgoi se regăsesc, cu prisosinţă, aproape toate trăsăturile de limbaj muzical care conduc la un anumit specific modal personal al autorului.

O Liturghie mai puţin cunoscută a compozitorului este Liturghia poporală pentru cor bărbătesc, inspirată din străvechile cântări bisericeşti notate de Nicolae Ştefu, denumită astfel pentru simplul motiv că s-a dorit a fi o lucrare accesibilă şi pe înţelesul tuturor. În această Liturghie, autorul preferă o armonizare mai mult tonală a melodicii de esenţă modală de tip bizantin, prin folosirea unor acorduri simple, absolut funcţionale, de tipul: T-SD-D-T, dar şi a substitutelor acestora.

Creaţia de cult, în general, a lui Sabin Drăgoi demonstrează faptul că autorul, dând dovadă de o nobilă inspiraţie şi de o rară originalitate, a reuşit să impresioneze şi să transmită acel fior sfânt sufletelor oamenilor. Cele trei Liturghii reprezintă pentru muzica românească de cult pagini de o inestimabilă valoare artistică, având la temelie teme pregnante care oscilează între tonal şi modal, din a căror prelucrare au rezultat pagini inestimabile de artă muzicală românească.