Un viitor centru social la Parohia „Sfântul Dimitrie“ - Colentina din Bucureşti
La Parohia bucureşteană „Sfântul Dimitrie“ - Colentina din cadrul Protopopiatului II Capitală, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a pus ieri piatra de temelie şi a sfinţit locul pe care se va ridica noul centru social al acestei parohii. „Aşezământul va avea o cantină socială, cabinete medicale şi un cabinet juridic. Parohia «Sfântul Dimitrie» - Colentina în ultima vreme a cunoscut o înviorare a vieţii duhovniceşti şi misionare întrucât la această biserică, ce se află în imediata apropiere a Primăriei Sectorului 2 şi a Pieţei Obor, în fiecare zi, de dimineaţa până seara, un preot este prezent în biserică, iar în această parohie se fac cateheze săptămânale pentru copii şi tineri, precum şi pentru adulţi şi vârstnici, Taina Sfântului Maslu, precum şi mai multe Acatiste“, a spus Preasfinţia Sa. După slujba de sfinţire, Preasfinţitul Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul a săvârşit în lăcaşul de rugăciune, înconjurat de un sobor de slujitori, Sfânta Liturghie la care au participat numeroşi credincioşi ai acestei parohii. Centrul social va fi construit de Parohia „Sfântul Dimitrie“ - Colentina cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Capitalei şi va găzdui activităţile sociale şi educative cu tinerii, cât şi activităţi filantropice şi misionare cu vârstnicii. (M.N.)