„Un zâmbet de copil în an centenar“
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în Protopopiatul Roman a fost implementat un proiect social-cultural-educaţional sub genericul „Un zâmbet de copil în an centenar". Astfel, 80 de copii proveniţi din familii defavorizate de pe raza parohiilor Ghidion, Crăieşti, Bătrâneşti, Cotu Vameş II, Izvor, Secuieni II, Horia, Negreşti, Brănişteni, Poieniţa şi Todireni au trăit o zi specială. Copiii s-au putut bucura de o mulţime de activităţi recreative şi sportive organizate de către Clubul Copiilor Roman, în parteneriat cu Protopopiatul Roman. S-au vizitat: Fundaţia „Episcop Melchisedec" din Roman, Biserica „Sfântul Nicolae" din Roman şi Biserica „Sfinţii Voievozi" din Roman. „Ne bucurăm că am reuşit să aducem un zâmbet pe chipul acestor copii, în această zi dedicată lor. Mulţumim celor care ne-au sprijinit financiar în desfăşurarea acestui proiect", s-a exprimat părintele Dragoş Munteanu, protopop de Roman.