Unde pot călători fără viză europenii
Comisia Europeană a publicat săptămâna aceasta un raport privind situaţia regimului de vize între statele membre ale UE şi ţări terţe, în care sunt menţionate şi cele care continuă să impună vize anumitor state europene, inclusiv României, informează un comunicat al CE.
Documentul notează că unele dintre aceste ţări terţe, precum Australia, Brazilia, Brunei, Canada şi Statele Unite, continuă să menţină obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unuia sau mai multor state UE. Raportul mai constată că o reciprocitate deplină în domeniul vizelor s-a realizat cu Japonia, Panama şi Singapore. Potrivit documentului, care este cel de-al cincilea adoptat de Comisie, deşi s-au înregistrat progrese în relaţia cu Statele Unite, cinci state membre ale UE, printre care şi România, nu au fost încă incluse în Visa Waiver Program (VWP - programul de exceptare de la obligaţia vizelor de călătorie). În ceea ce priveşte Sistemul Electronic american de Autorizare a Călătoriilor (ESTA), Comisia Europeană se declară foarte îngrijorată de perspectiva introducerii unei taxe pentru utilizarea ESTA. În ceea ce priveşte Canada, raportul Executivului comunitar menţionează menţinerea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari, precum şi reintroducerea, din 14 iulie 2009, a acestei cerinţe pentru cetăţenii cehi. În privinţa Japoniei, documentul constată că, în urma campaniei de informare desfăşurată de România cu privire la condiţiile în care cetăţenii români pot călători fără viză în această ţară şi a delegării unui ataşat pentru afaceri interne la Tokyo, obligativitatea vizelor a fost ridicată temporar în cazul românilor în perioada 1 septembrie 2009-31 decembrie 2011. Pentru a călători în Panama, cetăţenii români şi bulgari nu mai sunt obligaţi să obţină vize, iar pentru Singapore cetăţenii UE pot solicita un permis de călătorie de 90 de zile şi o viză de şedere de 90 de zile, la momentul sosirii în ţară. În privinţa Australiei, introducerea sistemului eVisitors a permis acordarea unui tratament egal pentru cetăţenii tuturor celor 27 de state membre ale UE, precum şi ai celor asociate Acordului Schengen. Totuşi, implementarea sistemului va fi monitorizată cu atenţie.