Ungaria vrea să îngheţe salariile din cauza crizei financiare
▲ Guvernul Ungariei intenţionează să îngheţe salariile şi să garanteze toate depozitele bancare ▲ Marea Britanie a început sâmbătă negocierile cu Islanda, pe tema depozitelor britanice blocate în băncile islandeze şi estimate la 1 miliard de lire sterline ▲ Guvernul german pregăteşte un plan de salvare a sectorului bancar, prin care va injecta între 50 şi 100 de miliarde de euro în băncile germane, plan care va fi adoptat de Parlament în procedură de urgenţă ▲
Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a propus, sâmbătă, îngheţarea salariului real până la mijlocul anului viitor, din cauza riscurilor pe care le aduce criza financiară mondială. Propunerea a fost discutată la un congres extraordinar al Partidului Socialist. Socialiştii s-au reunit să discute situaţia politică în condiţiile în care din aprilie au un guvern minoritar şi încearcă să obţină sprijinul Parlamentului pentru legi-cheie legate de impozitare şi buget, pe fondul crizei mondiale ce afectează negativ creşterea economică. Guvernul de la Budapesta a anunţat, vineri, măsuri pentru a împiedica o deteriorare bruscă a pieţelor financiare ale ţării, recurgând inclusiv la reduceri ale datoriei publice şi reconfigurarea bugetelor pentru 2008 şi 2009, şi ţintind un deficit mai mic decât cel pe care şi-l propusese iniţial. Gyurcsany a spus că scăderea semnificativă a deficitului, pe care a obţinut-o începând din 2006, a redus vulnerabilitatea Ungariei la criza internaţională. „În ultimele zile, pieţele din Ungaria s-au aflat sub atac“, a spus Gyurcsany. De asemenea, premierul ungar a subliniat că ţara trebuie să-şi reducă nevoile de împrumut, în situaţia în care principalele pieţe pe care exportă Ungaria în Europa sunt în pragul recesiunii. Măsurile anunţate la începutul acestei săptămâni includ amânarea reducerii impozitelor pentru companii şi salarii, planificată pentru anul viitor. Costurile salariale ale firmelor trebuie să fie menţinute la un nivel cât mai mic posibil, pentru a preveni o creştere bruscă a şomajului, a spus Gyurcsany. La începutul acestei săptămâni, guvernul a amânat începerea negocierilor cu patronatul şi sindicatele, anunţând că intenţionează să recalculeze şi să reducă rata de 3% a creşterii economice pe care miza în schiţa de buget pentru 2009. Criză fără precedent în Islanda şi în Marea Britanie Marea Britanie a început, sâmbătă, negocierile cu Islanda, pe tema depozitelor britanice blocate în bănci islandeze şi estimate la 1 miliard de lire sterline (1,3 miliarde de euro), în contextul unor relaţii tensionate între cele două state, relatează Reuters. Relaţiile dintre Marea Britanie şi Islanda nu au mai fost atât de tensionate de peste treizeci de ani, când cele două state au avut un conflict în legăturile cu drep-turile de pescuit în apropierea coastei islandeze. Legăturile s-au deteriorat din nou însă în ultima săptămână, în contextul crizei financiare care a lovit puternic Islanda. Londra a trimis deja o delegaţie în Islanda, pentru a găsi o soluţie la criza bancară dintre cele două ţări şi care ameninţă să se transforme în una diplomatică. Oficiali din Marea Britanie au spus că autorităţile din Islanda au avut „un comportament inacceptabil“ şi că sunt pregătiţi să ia măsuri pentru a-şi recupera fondurile blocate în băncile islandeze. Germania pregăteşte naţionalizarea sectorului bancar Guvernul german pregăteşte un plan de salvare a sectorului bancar, prin care va injecta între 50 şi 100 de miliarde de euro în băncile germane, plan ce va fi adoptat de parlament în procedură de urgenţă, potrivit săptămânalului „Der Spiegel“, citat de AFP. Berlinul va intra în capitalul mai multor bănci, într-o mişcare de naţionalizare parţială, potrivit sursei citate. „Die Welt“ susţine că guvernul de la Berlin va face atât injecţii de capital în sistemul bancar de câteva sute de miliarde de euro, dar va şi garanta creditele bancare, un plan de naţionalizare similar cu cel anunţat de Marea Britanie. Guvernul condus de prim-ministrul Gordon Brown a anunţat, miercuri, un plan masiv de sprijinire a sistemului bancar din Marea Britanie, care cuprinde o recapitalizare de până la 50 de miliarde de lire sterline (65 de miliarde de euro sau 87,5 miliarde de dolari) şi o linie de credit de 200 de miliarde de lire sterline (260 de miliarde de euro) oferită de Banca Angliei. Pierderi de 10 miliarde la BVB, de la începutul crizei Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat pierderi de peste 10 miliarde de euro. Numai vineri, când a rămas în starea de pre-deschidere, s-au înregistrat pierderi de peste 2 miliarde de euro. În total, investitorii au pierdut în timpul crizei 40% din avere. Bursa de Valori Bucureşti avea, pe 15 septembrie, ziua falimentului băncii Lehman Brothers, o capitalizare de peste 26 de miliarde de euro. Pe 9 octombrie, aceasta scăzuse până la 18,5 miliarde de euro, la care se adaugă şi paguba de 2,2 miliarde de euro, înregistrată vineri, când majoritatea titlurilor au pierdut aproximativ 15%. De la începutul anului, Bursa a pierdut aproape 64% din valoare, în condiţiile în care Societăţile de Investiţii Financiare au pierdut mai mult de trei sferturi. ▲ Plafonul de garantare a creditelor din România, ridicat de la 20 la 50.000 de euro Plafonul de garantare a depozitelor constituite de populaţie la bănci va fi ridicat în următoarele zile de la 20.000 de euro la 50.000 de euro, echivalent în lei, la cursul BNR, se arată într-un comunicat al instituţiei. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, miercuri, că plafonul va fi ridicat la 50.000 de euro, conform deciziei miniştrilor de Finanţe din UE, şeful Executivului precizând că a discutat în acest sens cu guvernatorul Băncii Naţionale a României. În prezent, Fondul garantează toate sumele depuse în orice tip de cont bancar (cont curent, cont de economii, cont comun, depozit etc), inclusiv dobânda aferentă, în limita a 20.000 de euro, echivalent în lei. De asemenea, Fondul garantează depozitele deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi, constituite atât în moneda naţională, cât şi în valute convertibile (euro, dolar, liră sterlină, franc elveţian) care sunt cotate de BNR.